La sfarsitul saptamanii trecute, a avut loc receptia tehnica a noii cladiri a Scolii Generale nr.2, care, potrivit documentatiei primite cu acest prilej din parte Inspectoratului Scolar Judetean, se va numi, pe viitor, Scoala Centrala. La inceperea anului scolar, desi toate salile de clasa si laboratoarele au fost dotate corespunzator si pregatite pentru a-i primi pe elevi, scoala nu fusese receptionata, pentru ca mai erau de executat cateva lucrari de mai mica importanta. Receptia a evidentiat standardele europene ale celui mai important edificiu realizat de administratia publica locala in intreaga perioada post-decembrista, investitie care s-a desfasurat sub trei mandate consecutive. Astfel, proiectul acesteia a fost demarat pe timpul primarului Romul-Remus Micu (1996-2000), primele lucrari de constructie au inceput in 2003, sub administratia Gheorghe Tudor, finalizarea impresionantei cladiri fiind reusita abia zilele trecute, cand (si) primarului Horia Tiseanu i-a revenit onoarea de a taia panglica inaugurala.
La eveniment au participat, pe langa numerosi reprezentanti ai Primariei Campina si ai Consiliului Local, deputatul liberal Horia Toma, membri din conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, fostii primari ai Campinei care s-au implicat in investitie, primarul din Cornu, conducerea firmei constructoare – Edilconst SA, proiectantul cladirii etc. Toti participantii au fost impresionati de curtea interioara a scolii cu acoperis de sticla (vezi foto), dar si de cocheta sala de sport aflata la subsolul cladirii, care poate gazdui, cu mici modificari, competitii sportive de nivel national si chiar international. Directorul scolii, Nicolae Necula, a primit din partea Inspectoratului Scolar o diploma de excelenta, ca o recunoastere a activitatii si a rezultatelor deosebite obtinute de elevii acestei unitati de elita a invatamantului campinean, sub indrumarea unor dascali de incontestabila valoare.
Costurile totale ale investitiei s-au ridicat la peste 120 de miliarde de lei vechi, dintre care aproape 35 de miliarde au fost primite din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii. Manifestarea nu a fost lipsita de un interesant program artistic oferit de elevii Scolii Centrale (care au dansat pe ritmuri de muzica populara, moderna, tiganeasca etc) si de componentii Ansamblului folcloric “Ciobanasul” al Scolii “Ion Campineanu”. Ziua de 5 octombrie (in care s-au desfasurat toate aceste actiuni) a fost proclamata Ziua Scolii Centrale, fiind aleasa, probabil intentionat ca sa coincida cu Ziua Mondiala a Educatiei.
Adrian BRAD














