In Parcul Brancoveanu, dramele sunt dulci si tacute
In Parcul „Constantin Brancoveanu” din Breaza, linistea e data de putinii oameni care isi petrec aici cate un scurt ragaz. Copiii care se joaca, coborand si urcand pe un suport cu trei tobogane, pastreaza si ei consemnul tacerii si se zbenguie susotind. Georgiana are 12 ani si abia mai incape pe jgheabul incolacit al comediei. Cand ajunge in varful serpentinei, e nevoie sa-si faca vant cu mainile pentru a aluneca la vale. Dupa ea, atent sa nu fie inghitit cu totul de faldurile toboganului si sa nu zboare centrifugat de unul dintre viraje, coboara ca un fulg si fratiorul de numai 5 ani al Georgianei, Cosmin. Fata e atenta sa-l fereasca de vreo aterizare nereusita si se posteaza la gura toboganului cu bratele punga, ca un portar de fotbal in asteptarea unei lovituri de la unsprezece metri. Cosmin ramane, la un moment dat, singur si, plictisit de rutina venitului cu picioarele inainte, se urca pe panta alunecoasa ca un kamikaze, cu ochii tintind in pamant. Lunecusul este rapid si baietelul se miruieste in tarana, pana ca sora sa sa fi apucat sa vada felul sinucigas in care acesta isi pregatea precipitarea. Surpriza insa! Dupa ce da cu fruntea de pamant, Cosmin izbucneste in ras si incepe sa-si numere uluit cucuiele. Georgiana il aduna repede de jos si il acopera cu pupaturi (foto), amestecandu-i izbitura printre ventuze aplicate cu dragoste. Alaturi de cei doi frati se joaca si Adriana de 10 ani, impreuna cu fratiorul ei Dinu, de 6 ani jumate. Cele doua surori le reamintesc periodic chistocilor pe care-i insotesc, ce par prinsi intr-o disputa feudala: „Toboganele sunt comune, nimeni nu e stapan pe ele”. La cativa metri de banda linistita a copiilor, de-a lungul a patru mese, cativa pensionari joaca sah si table. Au venit cu jocuri de-acasa intrucat mozaicul pentru sportul mintii a fost turnat prea lalau si ar necesita piese uriase. Trei barbati prefera insa tablele, si au sucit careurile de lemn ale tabliei aduse de-acasa cu susul in jos. „Jocul asta are un «aiuiu» in el”, spune unul dintre ei. „Aiuiu” insa il cam lasa balta pe vorbitor dupa ce colegul sau da un „cinci-cinci” care face ca toate pulurile care erau „scoase” sa se pravaleasca in „casa” sa, in unicul culoar ramas liber. Ceea ce-i frumos la „aiuiu”, totusi, este ca roata sa se intoarce si, dupa ce foarfeca norocul unui jucator, se muta in incheietura mainii adverse, molipsind-o sa dea numai „gherle”, sa-si impanzeasca tabla de puluri descoperite si sa-l lase pe tablagiu in voia martului ca in calea unei fatalitati.
(I.S.)
