Nu exista si, cu siguranta, nici ca vom avea parte de o carte, gen lista abonatilor telefonici, in care sa fie stipulat numarul casatoriilor pe o perioada de timp anume. Sau macar, pentru o perioada de unu, doi, zece, douazeci de ani. „De buna voie si nesilit de nimeni, iei in casatorie pe…?”. De aproape trei decenii, Magdalena Georgescu (in foto), ofiter de stare civila la Casa Casatoriilor din Ploiesti, a rostit aceste cuvinte. In tot acest timp, i s-a raspuns cu „Da”. Iar la intrebarea cate destine a unit pana acum, raspunsul e simplu:
60 de mii
Doua mii de de cupluri, in medie, calca pragul Casei Casatoriilor intr-un an, in Ploiesti. S-a mentinut constanta, cu sincopele de rigoare. „Dupa 1990, a fost o perioada de vreo doi ani, in care am inregistrat sub doua mii de cereri intr-un an, dar s-a revenit la normal”. Iar normal inseamna, pentru ofiterul de stare civila Magdalena Georgescu, sa nu faca nici speculatii gen „Este casatorie din dragoste, sau din interes ?” Chiar daca el are 70 de ani, iar ea douazeci si ceva. „Am intalnit si astfel de cazuri, cu diferente mari intre el si ea. Cu predilectie, barbatii erau mai in varsta. Nu este, insa, o regula. Ba, mai mult, nu se poate afirma ca Ploiestiul este orasul in care fetele se casatoresc cu barbati mai in varsta. Sigur, se pot face speculatii oricand. Inainte de 1990, puteau fi suspicionati el, sau ea, ca isi unesc destinele pentru a putea beneficia de un apartament. Sau, de a pleca in strainatate, daca unul dintre cei doi nu era roman”. Acum, se intampla invers: cei plecati la munca, prin Spania sau Italia, vin in tara pentru a-si inregistra casatoria oficiata peste hotare. Si, cum Ploiestiul nu este… port, un mariaj oficiat de catre comandantul de vas nu a fost nicicand inscris – dupa cum prevede legea – in portul de acostare. Poate cand se va realiza un canal Dambu – Dunare, adica niciodata.
Nunta cu un print
A devenit o rutina pentru ofiterul de stare civila in a tot asculta, de aproape 30 de ani, invariabil, raspunsul „Da”? „Nu. Fiecare oficiere are specificul ei. Ca si in alte meserii, se poate vorbi despre obisnuinta, nu de rutina. Bineinteles, altfel au stat lucrurile cand aveam in fata, in calitate de nasi sau miri pe un Leonard Doroftei, Francisc Vastag, Octavian Bellu”. Cu nostalgie isi aduce aminte si de Angela Similea – „A venit aici pana in Revolutie, era o legenda la vremea aceea” – si de Printul Paul de Romania. Sau, cum sa nu fii emotionat in momentul in care ai in fata fosti profesori, fosti colegi, fosti prieteni ?
Superstitii de mai
Ideea ca a face nunta in luna mai inseamna sa te mai casatoresti o data. Este acoperita si din punct de vedere statistic, dovada ca multe cupluri evita aceasta luna. Este perioada in care sunt oficiate cele mai putine cununii din an. Cum in popor nu s-a vestejit zicala „Se scutura casnicia, ca florile de mai”, prea putini se incumeta sa isi puna verigheta pe deget in Florar. In schimb, in iunie-iulie este perioada de varf, in care se inregistreaza, intr-o zi de sambata, chiar si 70 de casatorii. Rromii fac nunta joia ? Da, mai ales lautarii, care ocupati fiind tot cu…nuntile in zi de sambata sau duminica, aleg o zi din cursul saptamanii. Interesant este si faptul ca, programarea pentru o zi anume, de unit destinele, s-a facut si pentru 2008…
S-a spus si „Nu”
Este hilar ca, in momentul festiv, el sau ea sa raspunda prin „Nu” la intrebarea clasica „Iei in casatorie pe.. ?” In fata ofiterului de stare civila nu s-a intamplat acest lucru. In schimb, in termenul de zece zile, de la depunerea dosarului si pana la oficierea propriu-zisa, au fost cazuri. „Intr-un fel, poate ca este mai bine asa. Decat sa isi uneasca destinele provizoriu, pentru ca mai apoi sa ajunga la divort, mai bine nu o fac”. Deci, s-a zis <
***
Treizeci de ani, inmultit cu doua mii, inseamna saizeci de mii de cununii. Mai multe sau mai putine, ce conteaza ? De la prima (in 1978) la a 99-a, de la cincizeci de mii la 60 de mii, s-a spus „Da” in cladirea de pe Bulevard, in fata ofiterului de stare civila Magdalena Georgescu. Sa auzi de saizeci de mii de ori invariabilul raspuns afirmativ si sa nu te plictisesti fiindca „de fiecare data, este ceva inedit intr-o cununie” este o chestie, nu ?













