Cadavrul unei fetite nou-nascute a fost gasit, ieri, intr-un tomberon, pe DN1. Descoperirea s-a facut ca urmare a unei sesizari primite prin numarul unic de urgenta 112, echipa de politisti, insotita de un procuror, gasind trupul neinsufletit al bebelusului pe drumul national, pe teritoriul orasului Baicoi, intr-un tomberon metalic pentru gunoi amplasat intr-o parcare. Nou-nascutul avea cordonul ombilical sectionat si era acoperit cu o pereche de pantaloni. In vederea efectuarii necropsiei si a descoperirii cauzei mortii, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Prahova.
N.D.














