Avem in vedere numai contextele in care cuvantul „o” are valoarea morfologica de pronume personal in forma neaccentuata si avand functia sintactica de complement direct.
Vom raspunde la intrebarea din titlu, slujindu-ne de o strofa din cantarea mariana „In asta zi frumoasa”.
„Maria-i fericirea / A celor ce-O iubesc. / Intr-insa-i mantuirea / a celor ce-o doresc”.
Intai, se cuvine sa aratam ca adjectivul variabil cu doua terminatii „marian (mariana, mariani, mariane)” deriva din Maria, numele Presfintei Nascatoare de Dumnezeu. Drept care, sintagma „cantarea mariana” inseamna cantec in cinstea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
In strofa citata, pronumele personal „o” apare de doua ori. Primul „o”, prezent in versul al doilea se refera la Maica Domnului si, de aceea, trebuie sa fie ortografiat cu litera majuscula: O. Iar al doilea „o”, existent in versul al patrulea, inlocuieste substantivul „mantuirea” si se scrie cu litera minuscula (o).
Intrucat si in alte strofe apar diferite forme (si accentuate, nu numai neaccentuate) ale pronumelui personal, persoana a III-a, singular, genul feminin, care inlocuiesc numele preasfant Maria, dar nu toate au fost scrise corect de autor, de aceea vom reproduce aproape toata poezia ca fiecare cititor sa vada cum ar trebui sa fie ortografiate.
„In asta zi frumoasa / Dam Maicii lui Iisus / Cantarea noastra-aleasa / Caci O iubim nespus.
Maria-i dulce mama, / Iar noi ai Ei copii, / La sanu-I azi ne cheama / Spre-a O Iubi.
Maria ne iubeste / Si plina e de dor. / Pe toti Ea ne primeste / La sfantul Ei altar”.
Mihai Stere DERDENA
