Ieri, cu ocazia „Zilei Pompierilor din Romania”, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (I.S.U.) „Serban Cantacuzino” al judetului Prahova a facut cateva demonstratii in incinta institutiei. La evenimentul la care au fost prezenti cativa curiosi si reprezentantii presei, au fost simulate interventii de salvare a victimelor de la etajul unei cladiri, de descarcerare a persoanelor prinse in interiorul unor autovehicule ca urmare a producerii unor accidente sau de stingere a incendiilor.
In cadrul conferintei de presa organizata cu aceeasi ocazie, inspectorul-sef al I.S.U. Prahova, Marian Burloi, a precizat ca „fata de anii precedenti, aproape in fiecare luna a crescut numarul total de interventii, in special pentru stingerea incendiilor. Aceasta crestere a interventiilor a fost cauzata, in primul rand, de o scadere a responsabilitatii factorului uman”.
Principala problema cu care se confrunta I.S.U. Prahova este lipsa asistentei medicale de urgenta: „Speram ca pana la sfarsitul anului, cu sprijinul institutiilor abilitate, sa fim dotati cu ambulante”, a mai precizat inspectorul-sef. Pentru cei interesati sa lucreze in cadrul institutiei, Marian Burloi a anuntat ca, de ieri, au inceput inscrierile pentru cele 30 de posturi de ofiter disponibile. Pe langa acestea, in prezent se desfasoara a doua etapa a concursului pentru cele peste 300 de locuri de subofiteri, o a treia urmand sa se desfasoare anul viitor.
Camelia NASTASE