De cand pericolul evacuarii din casele nationalizate in care traisera 50 de ani a inceput sa le dea tarcoale, s-au pus pe scris corespondenta. Au trimis scrisori presedintelui, primului ministru, prefectului, presedintelui Consiliului Judetean, la Ministerul Administratiilor si Internelor, la Ministerul Lucrarilor Publice ori la „n” deputati si senatori, care le lasasera o impresie mai buna de la televizor. S-au schimbat presedintele, primul ministru, prefectul si presedintele Consiliului Judetean, au luat-o de la capat. Alt val de scrisori, ca sa stie si cei noi care este problema lor. Cu cateva exceptii – cele mai multe inregistrate in ultimul timp – nu le-a raspuns nimeni. Desi nu exista o evidenta exacta, in Sinaia sunt circa 500 de familii evacuate sau evacuabile din fostele case nationalizate. Deocamdata, doar pentru aproximativ 200 dintre ele se contureaza adaposturi viabile, ultimele 140, promise acum o luna, urmand sa fie gata abia peste doi ani.
Pe dinafara si pe dinauntru
Majoritatea celor deja evacuati au ajuns pe drumuri, fiind pacaliti de proprietari. Nu stiau ca legea le-ar fi permis sa-si continue sederea in imobilele in care locuisera o viata. Asa ca, atunci cand proprietarul a intrat in casa insotit de niste malaci cu cagule pe fata si le-a zis „Valea, asta este casa mea!”, s-au conformat spasiti. Odata iesiti, nu au mai putut intra la loc. Le-ar fi trebuit un avocat, or, din pensiile lor, nu puteau sa plateasca un avocat nici ca sa vorbeasca 10 minute. Cei care nu au ajuns in strada fie au avut parte de proprietari binevoitori (au fost destule cazuri de felul acesta), fie au fost mai putin naivi si s-au priceput sa desluseasca buchile legii, agatandu-se de aliniatele si articolele textelor de lege mai ceva decat s-ar fi legat fedeles de imobilele din care erau invitati afara.
„Stateam la picnic, apoi ne-a taiat lumina”
Olga Calinescu (foto – stanga) si Aurica Topa (foto – dreapta), chiriasele unui imobil situat pe Strada Furnica nr.24, au trecut prin toate fazele posibile ale convietuirii cu proprietarul. La inceput, relatia a fost numai lapte si miere. Impreuna cu matusile pe care le mostenea, proprietarul – un barbat de vreo 30 de ani din Bucuresti – venea sambata de sambata la picnic, la Sinaia. Se intindeau pe iarba cate cinci sau cate sase, scoteau bucatele din cosuri si conversau cat statea soarele pe bolta cerului. La despartire, proprietarul primea oua de la chiriase si spunea, respectuos, „Sarut mana!”. Ce mai atmosfera! Dupa ce matusile au murit, amatorul taifasurilor la iarba verde s-a metamorfozat intr-un demon. Le-a taiat chiriaselor apa, telefonul, curentul electric, cablul tv, tarandu-le prin zeci de procese. Le-a daramat cotetele pasarilor si a cautat cele mai rafinate metode de a le teroriza. „Mi-a gaurit acoperisul exact deasupra patului in care stia ca dorm. Calculase ca picaturile de ploaie o sa-mi pice pe perna, numai ca au cazut pe soba. Cand pleca acasa la Bucuresti, lasa un telefon lipit de peretele dincolo de care dormeam eu. De la miezul noptii si pana la trei dimineata, suna la telefon in continuu. Imi disparuse somnul definitiv si eram la pamant cu nervii”, povesteste Aurica Topa. Inversunandu-se sa se apere, batranele au castigat toate procesele pentru reinstalarea utilitatilor, asa ca proprietarul a renuntat la tehnicile sale de gherila. A adoptat o alta strategie: nu le mai primeste banii pe chirie, sperand ca, astfel, sa faca dovada ca acelea pe care le gazduieste nu-si respecta obligatiile financiare. „Ca sa nu reuseasca lucrul asta, o data la trei luni, mergem la un executor judecatoresc din Bucuresti. Platim un onorariu de 1 milion si executorul il convoaca la intalnire ca sa-i inmanam banii. Daca nu vine, se mentioneaza intr-un proces-verbal ca nu s-a prezentat, iar noi mergem sa varsam banii datorati intr-un cont deschis la CEC. Din 2002 si pana azi, niciodata n-a ridicat sumele pe care le-am depus”, spune Olga Calinescu.
„Statul e de vina”
Femeia crede ca principala cauza a suferintelor pe care a trebuit sa le indure este confuzia legislativa si asteapta, si acum, o clarificare a prevederilor referitoare la plata chiriei. „De ce sa ne judecam noi cu proprietarii? Ce sa avem unii cu altii? Ei ar trebui sa se judece cu statul, iar statul sa ne asigure locuinte in care sa ne mutam. Eu ii inteleg si pe proprietari. Sunt casele lor si vor sa locuiasca in ele. Daca statul li le-a restituit cu noi in ele, degeaba li le-a mai restituit. Este ca si cum unui taran ii dai pamantul inapoi, dar il obligi sa i-l lucreze tot IAS-ul!”, spune Olga Calinescu.
Ionut STANESCU
