>„Televiziunea savarseste o crima lenta asupra romanilor”
* “Devenim un popor de salbatici si de nesimtiti”

Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului – Bartolomeu Anania, a acuzat, ieri, intr-o predica tinuta la manastirea Nicula, cu ocazia praznuirii Adormirii Maicii Domnului, ca prin metode diabolice, televiziunea savarseste o crima lenta asupra romanilor, ale caror suflete le otraveste cu productii care le schimba in final personalitatea, facandu-i violenti si rai. „Devenim un popor de salbatici si de nesimtiti. Exista un cod nescris al bunei cuviinte – sa nu vorbesti ceea ce poate sa-l faca sa sufere pe aproapele tau, un cuvant murdar, o injuratura. Iar unul dintre agentii cei mai puternici ai acestor formulari este televiziunea. Sa nu credeti ca am ceva impotriva televiziunii. Am si eu televizor acasa, am si telefon, am si calculator pe care lucrez zilnic”, a declarat IPS Bartolomeu. Acesta a subliniat ca nu este „impotriva modernizarii. Obiectul este neutru din punct de vedere moral. Valoarea morala i-o da cel care il foloseste”. Mitropolitul considera ca la fel se intampla si cu televiziunea, ea fiind in sine o inventie buna, dar rau folosita in aceasta democratie in care libertatea este prost inteleasa.
IPS Bartolomeu a adaugat ca nu exista zi in care sa se uite la televizor si sa nu vada crime, sange, violenta, lucruri care se rasfrang asupra oamenilor, mai ales a celor mai tineri si a dat exemplul unui copil care si-a omorat prietenul dandu-l cu capul de pereti. „Televiziunea nu doar ca polueaza, dar schimba personalitatea. Este o tehnica diabolica, prin care oamenii nu mai fac deosebirea intre ce e bun si ce e rau. Rolul mass-media este acela de a informa populatia corect. Primesti informatia, o analizezi si o pui deoparte”. Acesta considera ca exista „anumite emisiuni care ti se implanta in constiinta si nu mai faci deosebirea intre informatia pura si ceea ce asimilezi fara sa stii. Si abia tarziu iti dai seama ca nu mai esti tu ca personalitate. Aici mi se pare ca este primejdia foarte mare. Este o crima lenta de a distruge constiinta si personalitatea”, a mai spus Bartolomeu Anania.