In ultima vreme, a crescut ingrijorator numarul accidentelor grave de circulatie in care sunt implicati soferi profesionisti, din cauza oboselii la volan (manifestata prin scaderea capacitatii de concentrare si diminuarea vitezei de reactie) si a imprudentei acestora. La nivelul Prahovei, acest fenomen a fost constatat intr-un numar de 19 (dintre cele 157) accidente rutiere cu consecinte grave, inregistrate de la inceputul anului. Conform legii, la sfarsitul unei perioade de conducere de patru ore si jumatate, soferii profesionisti trebuie sa faca o pauza de 45 de minute, apoi sa plece, din nou, la drum inca patru ore si jumatate, dupa care urmeaza o pauza obligatorie (somn) de minimum 9 ore. „In realitate, in goana lor dupa un castig suplimentar la salariu (cuantumul acestuia fiind conditionat, in principal, de numarul de kilometri parcursi), doar circa 70 la suta dintre soferi respecta aceasta prevedere legala, motiv pentru care i-am amendat pe multi dintre ei”, spune Marius Burtescu, seful Agentiei Prahova a Autoritatii Rutiere Romane (ARR).
• Noile reglementari, mult mai aspre
Pentru reducerea numarului accidentelor si cresterea sigurantei pe drumurile publice, Guvernul a adoptat o hotarare privind stabilirea mult mai stricta a cadrului de aplicare a regulilor referitoare la perioadele de conducere si la cele de odihna ale conducatorilor auto, precum si la folosirea aparatelor de inregistrare a comportamentului in trafic (numite tahografe). Reamintim ca toate mijloacele de transport marfa sau persoane cu masa totala autorizata mai mare de 3,5 tone sunt obligate sa fie dotate cu tahograf. Fac exceptie de la lege doar autovehiculele care executa curse regulate de transport persoane pe o distanta mai mica de 50 de kilometri. Revenind la actul normativ amintit, principala noutate consta in faptul ca, anual, reprezentantii ARR au obligatia verificarii in trafic a modului de respectare a legii, pentru cel putin 15 la suta din totalul zilelor de lucru ale soferilor. In procent de 25 la suta, controalele au loc la sediile firmelor de transport rutier. Incepand de anul viitor, pentru a ne alinia la legislatia comunitara, procentele vor creste la cel putin 30 la suta, respectiv 50 la suta. In opinia comisarului Costin Tatuc, seful Politiei Rutiere Prahova, adoptarea unor masuri mai aspre era absolut necesara, in acord cu reglementarile europene. Nu intamplator, „imediat ce trec granitele tarii, acesti soferi devin din zmei, mielusei, tocmai pentru ca legislatia comunitara este mult mai ferma”.














