Ca sa faca loc autostrazii, actualul sediu al Primariei Barcanesti, dar si alte 12 case din apropiere, aflate de o parte si de alta a DN1, vor disparea. Pentru edificarea noii cladiri a Primariei Barcanesti, autoritatile locale au inceput, deja, sa pregateasca terenul, ieri, mai multi muncitori fiind vazuti lucrand de zor la demolarea cladirii unei foste scoli – tot in apropierea drumului national – pe terenul careia va ridica noul sediu al primariei, constructorul care realizeaza autostrada. Aflata acum in stadiul de proiect, noua primarie este evaluata, de catre primarul Gheorghe Dima, la aproape 18 miliarde de lei vechi. Pe terenurile din Barcanesti, se preconizeaza ca se va intra cu buldozerele, pentru a se croi drum magistralei, in aceasta toamna. In total, in aceasta localitate vor fi expropriate 284 de persoane, dintre care, doar 40 si-au primit banii. In cazul celorlalte familii, dupa zeci de promisiuni, atat de la fostul, cat si de la actualul ministru al Transporturilor, ultimul zvon ca oamenilor le vor intra banii in conturi este legat de… saptamana viitoare. Localnicii nu sunt chiar atat de increzatori, insa, se gandesc ca, poate, pe la urechile celor de la Bucuresti, or fi ajuns amenin-tarile lor, respectiv, ca se vor pune zid in fata autostrazii, daca nu-si vor primi banii. De altfel, unii dintre ei nu-s chiar multumiti de pretul oferit – intre 3 si 9 euro/mp – in conditiile in care, in urma tranzactiilor, preturile terenurilor, in Barcanesti, la cumparare, depasesc cu mult dublul sumei ce li s-a propus. In ceea ce-i priveste pe proprietarii caselor care vor fi demolate, ca si in cazul primariei, inainte de a se intra cu buldozerul in ele, constructorul va trebui, mai intai, sa le ridice pe cele noi. Cand se va intampla acest lucru, deocamdata nu se stie.
N.DUMITRESCU














