SOLIDARITATEA LA ROMANI
Evenimentele din ultima perioada ne fac sa fim tot mai circumspecti atunci cand se vorbeste despre solidaritate, despre unitate bazata pe comunitate de interese, de sentimente sau de idei. Povestile despre prietenie si solidaritate umana smulg, tot mai greu, suspine incarcate de emotie. Este greu de spus daca romanul obisnuit mai intelege ce inseamna solidaritate.
Desigur nu ma refer la lumea politica. Acolo a vorbi despre solidaritate este adevarata blasfemie. Cum opiniile politice ne despart deseori – si e normal si democratic sa fie asa – ar trebui sa facem apel la solidaritatea intelectuala si civica. Din nefericire, intram intr-o zona in care mai rapida a fost fuziunea ticalosilor si semidoctilor, care au reusit sa impinga valorile catre margini, pana acestea si-au pierdut suflul sau au abandonat. Nu ca o regret, dar a trecut de mult timpul in care universalismul era apanajul socialistilor, al celor care creasera prin Internationala o miscare de solidaritate fara precedent; acum socialismul este tot mai enclavizat, in timp ce neo-liberalismul reuseste sa confiste universalismul prin globalizare economica.
«Sa invatam sa construim solidaritatea» – iata unul dintre sloganurile cu adevarat provocatoare care au circulat, in Romania, dupa Decembrie ’89. A ramas o vorba frumoasa, in care nu mai crede nimeni. Ba mai mult, pentru o serie de partide, solidaritate a insemnat modalitatea de a-si cocolosi brontozaurii, pana la exasperarea electoratului.
Si totusi, istoria, mai mult sau mai putin indepartata, da destule exemple de solidaritate in durere la romani. Efectele devastatoare ale cutremurului din 1977, sutele de vieti pierdute la Revolutia din Decembrie, urmarile inundatiilor repetate din 2005 sau ale secetei din acest an, mineriadele, acest amestec grotesc de manipulare politica si solidaritate muncitoreasca, sunt tot atatea momente teribile din viata natiunii noastre, care ne-au creat iluzia ca suntem si noi posesori ai sentimentului care ii determina pe oameni sa-si acorde ajutor reciproc, sa fie solidari cu ceva sau cineva. Actele de caritate ca si gesturile umanitare ale romanilor de pretutindeni, dovedesc potentialul de a fi alaturi de suferintele semenilor nostri. Deranjanta ramane senzatia ca asa cum la noi orice minune dureaza trei zile si uitarea, in astfel de cazuri, apare atat de repede, incat actul de solidaritate pare fortat si artificial. Si ca sa-mi treaca sa mai vorbesc despre solidaritate, imi vin in minte teribilele imagini de la inundatii, cand soldatii trimisi sa dea o mana de ajutor munceau de mama focului sub privirile celor afectati de vitregiile naturii, care stateau rezemati de gard sau, mai des, de usa carciumii in care isi inecau amarul.
S-a vorbit mult despre unitatea de care ar trebui sa dea dovada toata clasa politica atunci cand se discuta despre pensionari. Am trecut printr-un moment extrem de interesant in Parlamentul Romaniei cand toti deputatii prezenti – 212 – au votat pentru modificarea legii pensiilor in sensul cresterii substantiale a acestora. O solidaritate in premiera pentru Legislativul Romaniei. Nu vreau sa fiu carcotas si sa divaghez pe acest subiect; dar e limpede ca unii au votat numai din populism ieftin si ca au facut-o numai pentru ca s-au temut ca vor fi acuzati ca sunt impotriva pensionarilor. Lucru confirmat si daca tinem cont ca aceeasi initiativa legislativa fusese respinsa de Senat cat si de circul care a urmat, prin care toti oamenii politici au dorit sa-si apropie viitoarele efecte electorale benefice ale acestei legi.
Intrarea Romaniei in marea familie a Uniunii Europene schimba complet modul in care ne putem permite sa intelegem sau sa acceptam sentimentul de solidaritate. In primul rand, trebuie sa tinem cont ca accentuarea diferentelor de nivel de trai intre paturile sociale distruge solidaritatea umana si reduce capacitatea societatii romanesti de a face fata cerintelor integrarii. Asa incat orice decizie pozitiva in acest sens – asa cum a fost si aceea de majorare a pensiilor prin noua lege – nu mai trebuie privita ca un puseu populist sau ca o exhibitie politica, ci ca o masura pragmatica de aliniere la standardele de viata din UE.
«Avem nevoie de mai multa democratie si solidaritate, dar solidaritatea nu este un drum care merge intr-un singur sens» – spunea Hans-Gert Pottering, unul dintre cei mai importanti lideri europeni. Daca Romania vrea sa devina cu adevarat un membru respectat al Uniunii Europene, trebuie sa contribuie activ la stabilirea de legaturi si forte de mentinere a uniunii intre grupurile economice si sociale din Europa; mai precis, la consolidarea coeziunii economice si sociale intre tarile si regiunile europene, fara a tine cont de diferentele socio-economice dintre ele.
Deschiderea portilor catre Europa si catre lume ar putea fi si marea noastra sansa de refacere a sensului si a modului de percepere a solidaritatii umane. Nu unul desuet, determinat de vicisitudinile vremurilor sau de interese meschine de moment, ci unul constient si in rezonanta cu realitatea timpurilor in care traim.
Romeo HANGANU
