UZINA ELECTRICA
Probabil ca este foarte greu pentru cititorul nostru sa inteleaga de ce am ales cladirea aceasta intre cele care merita sa fie retinute. Fotografia este realizata de la poarta, imortalizand doar un fragment din ea, iar o serie de cabluri, antene, sirena ramasa din al doilea razboi mondial, firme, panouri – ca sa nu mai vorbim despre celelalte cladiri ale complexului – nici ele niste constructii oarecare – ii iau orice pers- pectiva si parca o estompeaza.
Vazut din mijlocul curtii, edificiul isi dezvaluie intreaga sa frumusete, s-ar potrivi poate desi acest cuvant nu este cel mai potrivit, mai repede forta estetica.
O fatada lunga de 50-60 m, in caramida aparenta, de un rosu stins, prea invechita, desi are exact aceeasi culoare si acelasi aspect ca acum 75 de ani cand autorul acestor randuri trecea, zilnic, prin fata ei in drum spre Gradinita nr.1.
Planul edificiului era simplu: doua aripi asemanatoare, cu parterul si etajul bine marcate printr-o cornise, cu ferestrele dreptunghiulare aliniate. Aripa dreapta se termina brusc, cea stanga face un unghi drept cu o alta cladire in acelasi stil.
Partea cea mai spectaculoasa o are corpul central mai proeminent, prins intre doua bastioane puternice. Cea mai mare parte a fatadei lui era ocupata de o imensa fereastra cu geam gros, protejata in afara de un grilaj de fier forjat. Fereastra, rotunjita in partea superioara, este inconjurata de trei profiluri din ce in ce mai reliefate. Sus, deasupra ei, ca si a bastioanelor, o cornisa dubla, in linie franta, are sub ea niste ornamente, ca niste creneluri rasturnate.
Si acum vegetatia acopera o parte din uriasa fereastra. Pe vremuri, fatada si fereastra constituiau un suport excelent pentru iedera care le invaluia, oferind prin contrastul intre verdele frunzelor si rosul caramizilor ambele in nuante stinse, un plus de efect.
Avand o documentatie straina si fiind prima opera de arhitectura industriala din Ploiesti, edificiul a avut un aspect insolit, integrandu-se, totusi, treptat in peisaj. Edificiul mai aducea si o premiera: cosul din spatele lui (azi demolat, ca inutil) de 25 metri era cel mai inalt punct al orasului. De fapt, fusese prevazut sa aiba o inaltime de 18 metri, dar intre sicanele pe care primarul liberal (si consilierii) le facusera Societatii „Electrica” (dominata de actionarii conservatori) a fost si obligatia sa-l ridice cu inca 7 metri.
Povestea sicanelor facute de liberali este lunga si pitoreasca – chiar si inghesuiala de cladiri este o urmare a lor – dar spatiul nu ne ingaduie sa o desfasuram aici, lasand-o pentru alta data. Societatea „Electrica” a hotarat ca, gratuit, ca incercare, sa ilumineze in serile de 18,19 si 20 mai 1901 Bulevardul Independentei, Piata Fructelor, Piata Legumelor si strada Franceza. Cetatenii, entuziasmati, mai ales ca unii dintre ei aveau deja facute instalatiile electrice in locuintele lor, au inceput sa faca mari presiuni asupra municipalitatii, care a fost nevoita sa dea Societatii „Electrica” o autorizatie provizorie de furnizare a curentului electric. A trebuit, insa, sa mai treaca trei ani, sa cada guvernul, sa vina un nou primar (Gh.Dobrescu) pentru ca Uzina electrica sa intre in perfecta legalitate si normalitate.
O, tempora ! O, mores !
Paul D.POPESCU
