In editia ziarului nostru de vineri, 20 iulie, va informam despre faptul ca salariatii de la Cablul Romanesc din Ploiesti au intrat in greva generala, motivele declansarii acestui conflict aflandu-le de la liderul sindical. Cu toate ca am insistat sa avem si un punct de vedere din partea conducerii societatii, a fost imposibil, intrucat, de la secretariatul institutiei ni s-a comunicat ca directorul general nu se afla in societate. Ieri, pe adresa redactiei am primit un comunicat semnat de Ioannis Nannos, directorul general al S.C. Cablul Romanesc, comunicat pe care il redam, integral, mai jos:
“Referitor la articolul intitulat «Salariatii de la Cablul Romanesc intra in greva», publicat in ziarul dvs sub semnatura domnisoarei Camelia Nastase, va comunicam urmatoarele: Liderii sindicatului TESAD din SC Cablul Romanesc SA au respins, la 18 iulie 2007, oferta salariala a administratiei companiei (de majorare cu peste 20% a salariilor angajatilor cu venituri mici, pentru cei din conducere majorarea fiind de 0%), iar a doua zi au intrat in greva. Mentionam ca, in prezent, veniturile lunare obtinute de muncitorii cu cele mai mici salarii se ridica la aproape 1.000 RON (salarii, plus beneficii).
Intrucat declansarea grevei a avut loc cu incalcarea flagranta a dispozitiilor Legii nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (fara a fi parcurse etapele legale necesare ale concilierii, medierii si arbitrajului), conducerea companiei a atacat in instanta decizia sindicatului si a solicitat declararea grevei ca ilegala.
De asemenea, intrucat pana acum conducerea intreprinderii a primit trei scrisori din partea sindicatului, dar niciuna dintre ele nu exprima vointa reala si ferma a liderilor sindicali de a relua negocierile pe marginea incheierii contractului colectiv de munca si – pe cale de consecinta – de a renunta la decizia lor de suspendare a negocierilor, administratia companiei a comunicat acestora (la 20 si 23 iulie 2007) modul in care poate fi depasit impasul in care partile se afla in prezent. De asemenea, le














