“AVANTAJELE” GUVERNULUI MINORITAR
Guvernul instalat odata cu divortul dintre PNL si PD este, in mod sigur Executivul cu cea mai slaba sustinere parlamentara din istoria Romaniei. Ma refer, desigur, la grupul de parlamentari pe care il au cele doua partide care formeaza Guvernul – PNL si UDMR – si nu la majoritatea de conjunctura asigurata, la nevoie, si de votul parlamentarilor PSD, PRM, PC, grupul nationalitatilor si o parte a independentilor.
Este tot atat de adevarat ca inca de la inceput, dupa alegerile din 2004, puterea nou instalata a avut o majoritate extrem de fragila, realizata fortat, prin aducerea la guvernare a unor partide care, in alegeri, combatusera pe alte baricade. Dar ruperea Aliantei D.A. a bulversat complet scena politica si a creat o instabilitate care nu a condus la alegeri anticipate doar datorita faptului ca majoritatea partidelor nu si le doresc in acest moment.
Am considerat, la momentul respectiv, ca decizia Partidului National Liberal de a forma, de unul singur, guvernul este una curajoasa si responsabila. Ma asteptam ca prima grija a unui guvern ultraminoritar sa fie compensarea lipsei de sustinere politica prin aducerea la ministere a unor profesionisti de necontestat. Din pacate, nominalizarile, cat si prestatia de debut a unor ministri au creat senzatia ca Executivul este transformat intr-un poligon de incercari pentru cadrele partidului. Greu de inteles de ce PNL-ul nu si-a pus in valoare specialistii recunoscuti pe care ii are in partid sau nu a facut apel la astfel de persoane din societatea civila, cunoscute pentru apropierea de doctrina liberala.
Cu toate acestea, din punct de vedere legislativ, am constatat, in ultima perioada, o serie de avantaje nebanuite ale unui guvern minoritar. Primul este unul general, care pleaca de la ideea ca proiectele de lege emise de guvern, care ar ascunde diverse interese, nu ar putea sa treaca prin Parlament, tocmai datorita lipsei unei majoritati dispuse sa le sustina. Asa incat Guvernul nu isi poate permite promovarea unui act legislativ cu destinatie, pentru anumite persoane sau grupuri si nu pentru interesul general, deoarece si-ar pune in pericol sustinerea politica firava si si-ar putea atrage o motiune de cenzura prin care sa fie demis.
Pentru a ne lamuri, este necesar sa ne amintim de o serie de proiecte de lege care au trecut prin Parlament in diverse legislaturi, datorita unor majoritati confortabile si care au legiferat, practic, o serie de fapte de coruptie. Exemplele cele mai semnificative sunt in domeniul privatizarii sau al acordarii unor ajutoare de stat, in mod discretionar, catre anumite societati comerciale. As aminti de modul in care s-a privatizat rafinaria RAFO Onesti, caz de care m-am ocupat, ca senator in opozitie in mandatul 2000 – 2004. Atunci combinatul petrochimic din Onesti a fost facut, practic, cadou magnatului bacauan Iacubov, printr-o ordonanta de urgenta, transformata, apoi, in lege, ca urmare a votului majoritar al parlamentarilor ce sustineau Puterea la acel moment. Si chiar daca timpul a demonstrat marea frauda, nici pana azi nimeni nu a raspuns pentru escrocheriile din acest caz. Din nefericire, gasim in istoria guvernarilor postdecembriste multe astfel de exemple, situatii care cu greu ar putea sa se nasca in cazul unui guvern minoritar, asa cum este cel actual.
Un al doilea set de ,,avantaje” se refera la posibilitatea de a forta guvernul sa accepte o serie de initiative legislative cu puternic impact social. Ultima propunere legislativa promovata de Parlament si preluata de Guvern – cea prin care se modifica legea pensiilor – este cel mai bun exemplu. Marirea substantiala a punctului de pensie, care va face ca pana la 1 ianuarie 2009 pensiile de stat sa se dubleze, iar pensiile pentru agricultori sa se dubleze inca din septembrie 2007 – este, probabil, cea mai consistenta masura sociala din ultimii 17 ani. O astfel de lege nu ar fi avut nicio sansa de reusita in conditiile unei guvernari cu o sustinere de peste 50% in Parlament. Sunt convins ca, la nivelul negocierilor la aceasta initiativa a existat si o forma de santaj ,,pozitiv” al initiatorilor acestei propuneri, pretul fiind sustinerea, in continuare, a actualului Executiv. Dar daca scopul este nobil, iar grija pentru pensionari este, sigur, un lucru laudabil, atunci putem accepta si o astfel de situatie. Trebuie sa mai speram ca si gasirea solutiilor pentru asigurarea surselor de finantare necesare cresterii pensiilor, nu va deveni obiect de disputa politica, ci de solidaritate a clasei politice romanesti.
Trebuie sa precizez ca fac referire la posibilitatea de a impulsiona guvernantii, prin astfel de actiuni, numai in directii pozitive, necesare rezolvarii unor probleme importante ale societatii noastre. Este firesc asadar, sa nu se ajunga la excese, la initiative populiste in care actorii politici sa-si doreasca doar obtinerea de puncte electorale si nu binele general. Iar dovada de responsabilitate in astfel de situatii este si dimensionarea realista a eforturilor banesti, in asa fel, incat sa nu fie periclitata stabilitatea financiara.
Departe de mine intentia de a face apologia guvernarii minoritare. Sunt ferm convins ca numai un guvern solid, cu o puternica sustinere politica poate pune in practica un program de guvernare propus de un partid sau de o alianta politica si votat de electorat, la momentul alegerilor parlamentare. Pentru un astfel de viitor guvern ramane, insa, aceasta lectie: orice decizie importanta pentru binele cetatenilor trebuie sa fie luata nu numai datorita unor presiuni de tipul celor la care poate fi supus un guvern minoritar, ci ca urmare a modului matur si responsabil in care este inteles si indeplinit actul de guvernare de catre toate partidele.
Romeo HANGANU
