Aflat in Europa cu turnelul „Live Earth”, Robert Plant a facut show impreuna cu trupa The Strange Sensation si in Romania. A cantat piese care l-au facut celebru in anii ’70, dar si piese cu un sound modern, de pe noul sau album, electrizand fanii. Fostul solist al trupei rock Led Zeppelin a venit pentru a doua oara in Romania. Concertul a avut loc duminica, la Arenele Romane din Bucuresti si a avut ca principal scop atragerea atentiei asupra incalzirii globale.
Spectacolul a fost complet: atmosfera incendiara, dar si melancolie. Fanii de la Bucuresti au fost satisfacuti de atmosfera de la concert. Ei s-au bucurat de piese precum „Going to California” sau „Baby I’m Gonna Leave You”. Englezul a predat la Bucuresti o lectie de umor si de cantare, strecurand intr-un stil pur british, glume precum „Presedintele Blair va fi Papa!”, cu care publicul bucurestean a rezonat.
Cu o energie de invidiat, pentru cei aproape 60 de ani pe care ii are, Robert Plant a facut un spectacol de zile mari. Dupa concertul din Romania va canta la Budapesta, Tesalonic, Atena, Belgrad, Madrid si Roma, in cadrul aceluiasi turneu cu tema.