La Boldesti-Scaeni a fost descoperit, recent, pe marginea unei sosele, Pavel T., in varsta de 61 de ani, care prezenta leziuni la nivelul fetei si corpului, capatate, la prima vedere, in urma unor lovituri. O echipa de politisti, sosita la fata locului si condusa de un procuror criminalist, a concluzionat ca batranul se afla in stare critica. Victima a fost transportata la Spitalul Judetean Ploiesti,dar in scurt timp, din cauza leziunilor multiple, a decedat.
Din cercetarile efectuate s-a stabilit faptul ca victima il surprinsese pe Constantin C, in varsta de 23 de ani, din comuna Drajna, in livada sa. Intre cei doi a avut loc o altercatie, in urma careia Constantin l-a lovit cu salbaticie pe batran cu o bata, l-a abandonat intr-o balta de sange si apoi a fugit. A fost insa gasit la putin timp, de catre politisti, care l-au retinut pentru savarsirea infractiunii de omor.
Laura MIHAI

Hoti din autoturisme – anihilati

Politistii ploiesteni au fost surprinsi la descoperirea prazii stranse de un grup de hoti, a caror specialitate era furtul din autoturisme. 17 radiocasetofoane, 30 de boxe auto, doua computere complete si o multime de componente IT au numarat agentii in locuintele infractorilor Ciprian Marian T – in varsta de 19 ani, Marcel Nicolae T – 20 de ani, si Ionut Iulian A – 20 de ani. Odata cu prinderea hotilor, politistii au mai rezolvat si alte cazuri de furt, care figurau in evidente cu autor neidentificat.