In urma cu cativa ani, un baiat a adus, in apartamentul sau din Azuga, cativa porumbei. Ii luase dintr-o piata din Brasov. Mama lui n-a fost de acord sa-i creasca si a desfiintat cusca pe care baiatul o amenajase pe balcon. A deschis usa de la colivie si i-a gonit. Slobozi, adapostindu-se pe la streasina blocurilor si traind din mila cetatenilor, gutanii s-au inmultit teribil. Astazi, pe strazile oraselului sunt cateva sute. E suficient ca vreo persoana sa arunce o mana de graunte pe jos, pentru ca radarul sa li se destepte si sa detecteze locul unde le-a fost zvarlita crapelnita. Vin in stoluri, ies de dupa cladiri, se ridica de la albia raului sau coboara de pe acoperisuri, spre satisfactia celui care le-a finantat acest pranz frugal si spre incantarea copiilor care ii pot admira de aproape si, uneori, atinge. Gutanii acestia de pripas, oplositi accidental in Azuga, nu sunt, insa, decat un palid semn prevestitor al pasiunii care mistuie nervii, somnul si banii mai multor columbofili inveterati din localitate.
Acolade si zigzaguri salvatoare
Rasucindu-se pe calcaie, cu mana streasina la ochi, privind in inaltul cerului, Dan Postelnicu (foto 1) se uita dupa doi porumbei care zboara descriind un cerc nu prea mare. Sunt ai sai. Doi dintre cei aproape 70 pe care-i are in prezent si dintre atatea mii pe care i-a crescut in mai bine de o jumatate de secol. Ii studiaza calm, resemnat, dar, cu o curiozitate nestirbita, in ciuda lungului timp care s-a scurs de cand l-a lovit, intaia oara, patima columbofiliei. Stie mai bine decat multi ca, oricand, dintre brazi, din inaltul cerului sau de aiurea, falfaiala lina a porumbeilor poate fi intrerupta de un plonjon naprasnic al uliului. Vorace, vesnic insatiabila si cu o viteza de ghiulea, pasarea aceasta, care tine sub supraveghere toate crescatoriile din oras, poate face diferenta dintre un porumbel slabit si altul sanatos tun, ii poate distinge pe cei antrenati de cei iesiti din forma si e suficient de tenace incat sa urmareasca aceeasi prada trei-patru ore sau chiar o jumatate de zi.
In linie dreapta, daca „alearga” bine, porumbelul poate sa stea linistit. Nu va fi ingherat. La aterizare insa, atunci cand trebuie sa-si faca drum spre casa, are nevoie de un avans foarte mare pentru ca uliul sa nu-l prinda din urma. Ca o ghiulea, ca si cum atractia gravitationala s-ar dubla, tripla sau inzeci, uliul este letal in picaj. Ce-i ramane porumbelului sa faca atunci cand simte ca umbra mortii creste deasupra sa? Sa-si ia gandul de la odihna cotetului, sa faca „o acolada”, un „zigzag” si, in ultimul moment, atunci cand pradatorul e la cativa metri in spatele lui, sa se reinscrie pe o traiectorie ascendenta. Daca isi rateaza tinta, uliul nu se lasa pagubas. Lent, in spirala, asa cum ii permite constitutia fizica, se intoarce in vazduh. Cursa innebunitoare a celor doua vietati, pentru a manca si pentru a nu fi mancat, reincepe.
„In afara de ulii porumbari, intermediari ca marime, mai exista o specie de uliu nou aparuta in Azuga, habar n-am de unde a venit. E mai mic, aproape cat porumbelul, dar de-o iuteala si de-o ascutime a ghearei fantastice. Doar ce trece pe langa un porumbel ca il si reteaza. Ii taie fulgii ca si cu briciul sau cu foarfeca. Spre deosebire de uliul porumbar, ataca doar deasupra padurii, fiindca e prea mic la trup si n-ar avea puterea sa transporte porumbeii la el in cuib, daca i-ar vana deasupra orasului”, spune Dan Postelnicu, in timp ce mai trage cu coada ochiului la ce se-ntampla sus, in vazduh, unde cei doi hulubi continua sa zboare in cerc.
Cum a murit Burebista
Gheorghe Stoicescu este cel mai titrat crescator de porumbei din Azuga. A castigat multiple trofee si are acasa o intreaga panoplie de cupe si diplome (foto 2). Dintre toate, cel mai tare straluceste cupa primita pentru triumful la editia din 2002 a „Columbodromului”, concurs international organizat la Targoviste. Inca de la inceput, de cand l-a picnit acest hobby, a stiut ca trebuie sa-si cumpere porumbei de rasa, cu pedigriuri impresionante, daca vrea sa emita vreo pretentie la concursuri. Dupa ce a adus in Azuga cateva vlastare de campioni, i-a convins si pe ceilalti crescatori sa-i urmeze exemplul. „Le-am zis la toti sa-si cumpere porumbei de valoare, care sa se traga din parinti cu performante. La porumbei, e ca si la oameni. N-ai cum sa-l faci doctor pe unul care n-are creier. Daca e facut pentru asa ceva, atunci va ajunge ceva in viata. Poate n-o iesi doctor ca taica-sau, dar un intelectual tot o sa iasa”, a sunat sfatul lui Stoicescu catre azugenii care se facusera servii aceleiasi pasiuni.
Pentru el, uliul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Aceasta creatura ubicua pe cerul orasului si omniprezenta in cosmarurile tuturor columbofililor din localitate, s-a infruptat din cele mai semete si mai laureate exemplare care s-au ridicat vreodata din crescatoria sa. Burebista, un foarte redutabil porumbel al concursurilor nationale, caruia ii luasera frica toti competitorii si incepusera sa-l recunoasca in aer, a fost ambuscat de doi ulii, intr-o zi de primavara, cand abia isi dezmortea aripile dupa repausul lunilor de iarna. Stoicescu il vedea venind, ca de fiecare data, dinspre varful Sorica, pe culoarul pe care, in mod atipic, Burebista il alegea ca sa-si orienteze aterizarile in crescatorie. Un uliu l-a atacat si-a inceput sa-l „alerge”. Desi neantrenat, experienta lui Burebista si codul lui genetic de exceptie l-au ajutat sa ia avans fata de urmaritorul care il simtise slabit. Din inaltul cerului, insa, a aparut un alt uliu, pe care pasarea, obosita si deja haituita de un pradator, nu l-a mai putut evita. Crescatorul a asistat la intreaga scena, fara sa poata face nimic. A vazut norul de fulgi pe care porumbelul ii naparlea in clipa mortii, si-a trebuit sa se impace cu ideea ca in palalaia aceea de pene disparuse Burebista.
„Visam sa-l fac pastrama si sa-l mananc”
Costin Arimia nu da drumul la elita sa aviatica decat in momentele in care poate ramane acasa pentru a observa pe-ndelete zborul fiecarei pasari. Daca uliul se abate asupra lor, atunci vrea si el sa asiste la vanatoare. In caz ca apar pierderi, va putea consemna cu exactitate cauza mortii fiecarui porumbel. E foarte important sa stie daca a fost vorba despre soarta implacabila a intalnirii cu un inamic feroce sau de un zbor lent, nejustificat de impiedicat, pentru care porumbelul a platit cu viata. In cazul al doilea, la viitoarea reproducere, gena va trebui amestecata cu sangele unui porumbel mai agil. „Uliul ii depisteaza pe cei mai lenesi sau bolnavi, si pe ei ti-i alearga. De multe ori, de la el afli ca ai un porumbel cu sanatatea in piuneze. Desi aici, la munte, pierderile sunt foarte mari din cauza lui, tot alergandu-i si alergandu-i, porumbeii nostri devin mai vanjosi si mai buni la probele de viteza, spre deosebire de cei din crescatoriile de la ses, care se desavarsesc in probele de fond si semifond. Am avut momente in care ma gandeam tot timpul la uliu si ziceam ca, daca mi l-ar impusca cineva, l-as face pastrama si l-as manca. E o nebunie curata cu porumbeii. Cu concursurile la care trebuie sa-i inscrii, cu grija pe care trebuie sa le-o porti, cu administrarea vaccinurilor, a vitaminelor si a stimulentelor naturale, si cu spaima pe care-o traiesti cand vezi ca nu se mai intorc de la zboruri. Hobbyul asta e un viciu cumplit. Stoicescu s-a putut lasa de tigari, dar de porumbei nu!”.
Ionut STANESCU
