La inceputul saptamanii, in Sala Mica a Casei Tineretului s-a desfasurat Conferinta organizatiei PSD Campina, in vederea alegerii, pentru inca un mandat, a organelor de conducere. Aproape 100 de delegati au umplut sala de sedinta, cei mai multi fiind persoane trecute binisor de prima tinerete, dar dornice sa participe la astfel de evenimente politice majore pentru viata celui mai important partid campinean, dupa reprezentarea pe care o are in Consiliul Local. De la “judet”, la masa prezidiului, au fost prezenti Georgica Diaconu si Alexandru Banica (foto 1) – presedintele interimar al filialei PSD Prahova si, respectiv, vicepresedintele acesteia – iar, in sala, in primul rand, oarecum stingher, deputatul Marian Saniuta (foto 2), care, dupa propriile-i declaratii, a tinut mortis sa vina la aceasta importanta intrunire a social-democratilor campineni, lasandu-si deoparte, pentru cateva ore, indatoririle de parlamentar. Conform statutului PSD, incepand din 2005, conducerile organizatiilor de partid nu pot fi alese decat pentru un mandat de doi ani. Acum doi ani, presedinte al organizatiei campinene a fost ales consilierul municipal Mihail Serbanoiu, sustinut atunci si de Florea Radu, cel care ii condusese pe social-democratii locali, in perioada 1995-2005, cu o mana de fier invelita intr-o manusa de catifea, spre realizari dintre cele mai importante. Acum, in comparatie cu precedentele alegeri, lupta pentru sefia PSD Campina a fost mai stransa si mai palpitanta, deoarece contracandidatul lui Mihai Serbanoiu a fost Virgil Guran, un om de afaceri local influent, cu vechime apreciabila si cu relatii importante in partid. Sedinta a inceput prin citirea, de catre presedintele in functie, a unui material de prezentare a activitatii organizatiei pesedistilor campineni din ultimul mandat, material bine primit de catre auditoriu. Au urmat, apoi, luari de cuvant ale catorva participanti din sala, din care a razbatut regretul pentru faptul ca, in opozitie fiind, PSD nu a reusit sa amendeze corespunzator greselile actualilor guvernanti, fiind aproape perma-nent marcat de lupte fratricide purtate, la Bucuresti, in sanul conducerii centrale, ceea ce a condus la o drastica scadere in sondaje a celui mai important partid parlamentar din Romania. Unii dintre cei care au luat cuvantul au fost de parere ca nu de oameni penetranti gen Marian Vanghelie are nevoie partidul, ci de oameni cu caracter, care sa nu arunce vorbe in vant si praf in ochii electoratului, in timpul campaniilor electorale si, ori de cate ori se fac promisiuni populatiei. In opinia acelorasi vorbitori, singurul partid de stanga din tara are un deficit de imagine, fiindca a facut greseala, cat a fost la putere, de a nu reusi sa rezolve problemele pensionarilor, ale tineretului si ale taranilor, iar, dupa 2004, la nivel central, nu s-a reusit nici innoirea in bine a partidului. Alti membri din sala s-au pronuntat pentru sprijinirea, mult mai sustinuta, a pensionarilor, dar si pentru continuarea innoirii partidului, fara regretarea celor care au parasit, la greu, barca social-democrata, deoarece plecarea ultimilor nu poate fi catalogata decat ca a unor „fripturisti, interesati sa ii ajute partidul in anumite chestii personale, fara sa le pese de nimic altceva”. Dupa ce a fost ales Consiliul Municipal, orga-nul de conducere largit al PSD Campina, s-a trecut la votarea presedintelui. A castigat, pana la urma, Mihail Serbanoiu, care a reusit sa obtina 55 de sufragii, in dauna contracandi-datului sau, Virgil Guran, care a obtinut numai 34 de voturi. In conducerea PSD Campina au mai fost alesi sapte vicepresedinti (Mihaela Petrovici, Victor Bercaroiu, Florin Constantinescu, Gheorghe Tudor, Alexandru Blanck, Virgil Guran si Ion Dragomir), un secretar (Petre Dinescu) si un trezorier (Andrei Hortopan).
Adrian BRAD














