Sfintii Mucenici Afrodisie si Iulian din Cilicia

Afrodisie era din Cilicia (stat asiatic disparut). Primise educatie crestina de la parintii sai. Era inca prea tanar, cand, fiind parat guvernatorului Dionisie, a fost arestat si anchetat cu metodele arhicunoscute ale prigonitorilor crestinilor. Intai, a fost ars pe spinare cu fier inrosit in foc, apoi, fu introdus cu capul in jos intr-o caldare cu plumb fierband. Ramanand teafar, prin putere dumnezeiasca, acest fapt miraculos ii indemna pe multi necredinciosi sa se crestineze, ceea ce atrase mania guvernatorului Dionisie, care ii condamna la moarte prin decapitare. Pe urma, nascoci un nou supliciu pentru Afrodisie. O piatra uriasa fu taiata in doua jumatati. L-au intins pe sfant pe o jumatate de piatra, iar cealalta jumatate a fost fixata pe spinarea lui. Astfel, Sfantul Mucenic Ambrosie isi dadu sufletul. Pietroiul era atat de greu, incat 55 de ostasi abia au putut sa ridice jumatate din el.
Tot din Cilicia era si Iulian. Locuia in cetatea Anazarvilor, situata in a doua eparhie a Ciliciei. Tatal sau ocupa o functie inalta in stat. Iar mama, avand profunda credinta crestina, il educa pe Iulian in acest spirit. La varsta de 18 ani, Iulian a fost denuntat ca-i crestin. Adus in fata guvernatorului Marchian, il infrunta in chip temerar pe acesta, combatand cultul idolesc si laudand credinta in Iisus Hristos. Cutezanta lui il manie pe guvernator. Acesta decide ca Iulian sa fie intemnitat sub strasnica paza. Insa toti cei douazeci de temniceri devin crestini si, de aceea, vor fi decapitati. Vasilisa, mama sfantului, va fi si ea ucisa cu sabia pentru ca si-a exprimat credinta crestina in fata guvernatorului si l-a incurajat pe Iulian, fiul sau, sa reziste. Inainte de a fi omorat (de veninul serpilor si prin inec, fiind introdus intr-un sac cu nisip si cu reptile ca astfel sa se scufunde in apa marii in care fu aruncat sacul), Iulian a inviat un om mort. Cel inviat, devenind crestin, fu ucis cu sabia. Odata cu toti acesti mucenici, omorati in aceeasi zi cu Sfantul Mucenic Iulian, primesc mucenicia prin decapitare si sapte frati.
In aceeasi data se face pomenirea si a Sfintilor Mucenici Terentie, episcopul Iconiei, Antonie preotul, Chelsie si Nichita Nisireanul.
Mihai Stere DERDENA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAPA, cu portia
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE