• In Prahova – deficit la grupele rare
Cererile spitalelor pentru sange transfuzabil din grupele 0 negativ, B pozitiv si negativ, AB pozitiv sunt in pericolul de a nu putea fi onorate, fiindca ieri, de exemplu, in stocul Centrului de Transfuzii Sanguine Ploiesti nu exista decat cate o punga – maximum doua – din fiecare categorie. Deficitul in cazul acestor grupe considerate rare este, dupa cum ne preciza directorul institutiei, Georgeta Hanganu, aproape permanent. In baza de date, figureaza aproximativ 30.000 de donatori la nivelul judetului, media zilnica variind undeva intre 50-70 de persoane, ceea ce este sub limita necesara, situata la minimum 80 de donari. De altfel, statisticile evidentiaza ca, la nivel national, doar unul din 100 de romani este donator, ceea ce ne situeaza pe ultimul loc in Europa, media fiind de 10 la suta. Din fericire, Prahova nu se afla in situatia disperata inregistrata in multe dintre zonele tarii, unde exista criza de sange, nu o data reusind sa onoreze si cererile primite din afara judetului, cele mai frecvente fiind venite de la marile clinici bucurestene. De aceea, astazi, in Ziua Internationala a Donatorului Onorific, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine a dorit sa le multumeasca, si prin intermediul ziarului nostru, tuturor acelora care au inteles valoarea gestului de a dona sange pentru salvarea vietii unor oameni, adesea necunoscuti. Cel mai vechi dintre ei, de exemplu, inregistreaza deja 166 de donari. Iar, in total aproape 15.000 de persoane se regasesc in randul donatorilor constanti, cei carora li se datoreaza multe vieti salvate.
Luiza Radulescu PINTILIE













