
Cotetele porcilor trebuie sa fie de… trei stele !
Legarea scroafelor si a scrofitelor este, de-acum incolo, interzisa, iar hranirea lor trebuie facuta in asa fel incat sa permita accesul egal la hrana al fiecarui animal. Totodata, alimentatia lor trebuie sa fie energizanta, iar scroafelor aflate in chinurile fatarii, este musai sa li se acorde o atentie cu totul speciala de catre ingrijitori, care vor urma cursuri de instruire. Acestea nu-s glume, ci prevederi europene referitoare la protectia porcinelor, emise de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. Norma mai prevede ca, adaposturile porcilor trebuie sa fie iluminate optim si construite in asa fel incat sa le permita animalelor sa se poata odihni bine si sa aiba contact vizual cu alti porci. Mai marii UE nu ne-au precizat insa, daca viitoarele cotete europene trebuie sa aiba si geamuri termopan, aer conditionat sau… jacuzzi !
C. DUMITRU














