Potrivit unor surse din cadrul admi-nistratiilor de pe Valea Prahovei, saptamana aceasta, primarii statiunilor Predeal, Azuga, Busteni si Sinaia sunt programati la o intalnire cu prim-ministrul Tariceanu, pentru a-i expune principalele proiecte de dezvoltare a oraselor pe care le conduc – proiecte care au nevoie de sustinere financiara din partea Guvernului. Desi aceasta intalnire este ursita de mult, ironia sortii, ea a ajuns sa fie programata tocmai in saptamana in care Parlamentul va dezbate o motiune de cenzura pentru destituirea actualului Guvern.
Din cate se pare, artizanul organizarii acestei intalniri este primarul orasului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, aflat in foarte bune relatii cu Tariceanu. Indiferent daca acesta din urma isi va pastra scaunul pana la sfarsitul saptamanii, el sau cel care ii va lua locul ar avea de consemnat foarte multe solicitari din partea primarilor de pe Valea Prahovei.
Astfel, primarii oraselor Predeal si Azuga vor bani pentru amenajarea unui drum in lungime de 13 km care ar putea face legatura intre cele doua localitati, prin padurea Muntelui Clabucet. De asemenea, admi-nistratia din Azuga doreste bani pentru a-si completa instalatia de zapada artificiala de pe cei 6 km de partii, bani pentru amenajarea inca unei partii de schi alpin, bani pentru largirea caii de acces in oras si bani pentru intocmirea unui studiu de fezabilitate in vederea crearii unei noi statiuni pe teritoriul administrativ al localitatii – „Stevia” – in muntii Neamtul si Stevia. Primarul orasului Busteni doreste ca, pana la sfarsitul anului, sa dea in functiune partia Kalinderu 2 si are pe masa un proiect grandios de refacere a centrului civic. De asemenea, tanjeste dupa construirea unor blocuri prin ANL pentru tinerii din oras.
In eventualitatea ca PNL ar iesi de la guvernare, de serviciile organizarii unei astfel de reuniuni s-ar putea ocupa, in functie de coloratura politica a viitorului cabinet, fie pedistul Emanoil Savin, fie pesedistul Adrian Purcaru – ambii cu ceva influenta in partidele din care fac parte.
(I.S.)