„In alte tari, TVA-ul la servicii publice este intre 0-9 la suta. De ce n-ar fi si la noi?”

– Vad ca aveti pe birou maldare de adeziuni, dintre care unele deja semnate de ploiesteni. La ce le folositi?
– Deunazi, Confederatia Europeana a Sindicatelor a lansat o campanie de strangere de semnaturi, prin care solicita Comisiei Europene adoptarea unui nou cadru legislativ privind serviciile publice, in care sa predomine interesul cetatenilor. Pe langa Confederatia sindicala „Cartel Alfa” si alte institutii, la aceasta initiativa a aderat si Uniunea Asociatiilor de Proprietari (UAP) Prahova.
– Ce urmariti, concret, prin acest demers?
– Proprietarii celor 64.000 de apartamente din Ploiesti care sunt membri ai Uniunii doresc, in calitate de cetateni europeni ce suntem, de-acum, armonizarea legislatiei romanesti privind serviciile publice cu cea comunitara. Am in vedere alimentarea cu apa, gaze, energie electrica si termica, posta, telecomunicatii, sanatate etc. Pana in prezent, singurele solutii aplicate au fost privatizarile acestor servicii, iar rezultatele s-au dovedit a fi, in rare cazuri, in avantajul cetateanului de rand.
– Pentru ca initiativa sa aiba succes, aveti nevoie, la nivel national, de minimum un milion de semnaturi. Credeti ca este posibil?
– Eu sunt optimist. Nu uitati ca UAP este afiliata la Liga Asociatiilor de Proprietari „Habitat”, ai carei membri sunt peste 70 la suta dintre romanii care locuiesc la bloc. Si, apoi, cine nu isi doreste o legislatie comunitara a serviciilor publice, in care sa primeze interesul general? In prezent, tarifele percepute de catre unii prestatori autohtoni sunt similare sau chiar peste cele din alte tari, in vreme ce lefurile majoritatii romanilor sunt de pana la 10 ori mai mici. Romanii sunt nemultumiti, de pilda, de cuantumul TVA-ului. In timp ce, in multe tari europene, aceasta taxa variaza intre 0- 9 la suta, in Romania este de 19 la suta. Macar in cazul ridicarii gunoiului si al serviciilor de apa-canal sa reducem si noi TVA-ul intre 0-9 la suta. In general, autoritatile in domeniu emit – si, probabil, nu in zadar -, tot felul de norme, in functie de cum le dicteaza interesele companiilor care presteaza astfel de servicii. A sosit, credem, timpul ca, inainte de a impune astfel de tarife, respectivele autoritati sa consulte si populatia. Altfel spus, operatorii acestor servicii sa lucreze nu doar in interesul patronilor lor, ci si al cetatenilor.
– Asa este insa, pentru a avea servicii de calitate europeana, se impune o raspundere pe masura si din partea cetatenilor. Ce vina are, de pilda, SSB-ul ca restantele ploiestenilor la plata facturilor depasesc 4 miliarde de lei vechi, sau ca multi arunca gunoiul langa ghena, desi aceasta-i goala?
– Aici, este vorba despre mentalitatea oamenilor, care trebuie sa se schimbe urgent. Altfel, cine nu-si achita, la timp, facturile sau nu-i gospodar, sa raspunda. Vremea jumatatilor de masura a trecut!
C. DUMITRU