
• Basescu vrea alt premier si guvern PD-PNL-PLD • Vasile Blaga, noul prim-ministru ? • PNL respinge „diversiunea” • PD, de-a dreapta presedintelui • PSD – dispus sa dialogheze • PRM, revoltat de „mascarada” • PC si UDMR = scepticism
Presedintele Traian Basescu a chemat la consultari partidele politice precum si grupul parlamentar al minoritatilor nationale pentru a gasi o solutie care sa duca la identificarea unui premier care sa vina in Parlament cu un Guvern format din PNL, PD si PLD. Invitatia a fost facuta pentru vineri dimineata, de la ora 10.00. Potrivit comunicatului trimis de Administratia Prezidentiala, viitorului prim-ministru ii va reveni obligatia de a negocia o majoritate parlamentara clar asumata. Seful statului spune ca o asemenea formula respecta deopotriva rezultatul scrutinului din 2004 si optiunea exprimata de cetatenii Romaniei cu ocazia Referendumului de la 19 mai.
In urma propunerii presedintelui Basescu, reactiile principalelor formatiuni politice nu au intarziat sa apara. PSD este dispus sa dialogheze, PD considera ca propunerea presedintelui este in concordanta cu votul romanilor din 2004, surse din conducerea acestuia avansand ideea ca Vasile Blaga ar putea fi premierul insarcinat cu formarea noului Guvern. PNL crede ca totul este doar o incercare de diversiune, iar PC se anunta sceptic.
Cristian Diaconescu, vicepresedin-tele PSD, a declarat ca este atat dreptul presedintelui de a propune o formula politica, cat si al partidelor: „Fiecare partid are varianta sa, iar noi suntem deschisi discutiei. Este normal sa dezbatem aceasta varianta”.
Puiu Hasotti, vicepresedinte PNL, a declarat ca totul nu este decat o diversiune. „Guvernul propus de Basescu este un guvern minoritar, cu 35%. Care este scopul acestei propuneri, care este o capcana ieftina?”, se intreaba retoric vicepresedintele liberal. „Propunerea lui Basescu este in spiritul a ceea ce a dorit domnia sa dintotdeauna, si anume alegeri anticipate”, a afirmat Puiu Hasotti. PRM respinge, cu indignare, noua invitatie la „mascarada” de la Cotroceni, dupa cum a declarat Corneliu Vadim Tudor. UDMR se va duce la consultari, dar Marko Bela s-a declarat „extrem de sceptic”.















