Incepand din aceasta luna, Prahova face parte dintre cele 15 judete pilot – desemnate de Ministerul de Interne si al Reformei Administrative -in care permisul de conducere auto, certificatul si placutele de inmatriculare ale autovehiculelor vor fi eliberate in maximum doua ore, fata de trei zile, cat dura pana acum. Conform precizarilor sefului Serviciului regim permise de conducere auto si inmatriculare a vehiculelor Prahova, Ion Dan, pentru reducerea timpilor de asteptare la rand a cetatenilor, in cadrul institutiei amintite au fost luate o serie de masuri organizatorice, cum ar fi deschiderea, pe langa cele 5 ghisee pentru lucrul cu publicul deja existente, a inca trei. De asemenea, tot din aceasta luna, prahovenii care doresc sa obtina permisul de conducere auto si sunt la primul examen vor fi planificati sa sustina concursul respectiv intr-un timp mult mai scurt (maximum sapte zile de la data inscrierii), spre deosebire de alte judete, unde aceasta facilitate se aplica abia de la 1 septembrie 2007.
C.D.














