PARFUM DE ANTICIPATE
De peste doi ani, in toate momentele de criza politica, s-a facut apel la posibilitatea declansarii de alegeri anticipate. Am apreciat, de fiecare data, ca nu sunt sanse pentru organizarea unui scrutin inainte de termen – chiar si in vara anului 2005, cand acesta parea iminenta – din mai multe motive. Primul rezulta din exuberanta politicienilor nostri care preferau zgomotul mediatic al prezentarii unei posibile miscari politice inainte de pregatirea acesteia pentru a-i crea sanse de reusita. Era limpede ca un astfel de act va naste tot felul de reactii contradictorii si anularea lui s-a datorat multiplelor anunturi si tergiversarii in luarea unei decizii. La fel de important este si faptul ca dorinta adeptilor alegerilor anticipate nu a fost insotita si de o buna cunoastere a procedurilor legale, care sa conduca la initerea acestora; conform Constitutei, numai caderea de doua ori in Parlament a Guvernului poate da posibilitatea presedintelui de a declansa alegeri anticipate. Asa incat, primul lucru care trebuia avut in vedere era existenta, in cele doua Camere, a unei majoritati dispuse sa-si taie singura craca de sub picioare, prin dizolvarea Parlamentului. Cum acest lucru este foarte greu de crezut ca se poate intampla, ramane reactia unui coleg, care mi se pare cea mai semnificativa: „Noi votam guvernul si daca o pun prim ministru pe Ecaterina Teodoroiu!”.
Si totusi, referendumul din 19 mai demonstreaza, fara tagada si in pofida opiniilor unor politicieni sau analisti carcotasi, ca partidelor aflate la guvernare si celor care sustin aceste partide le lipseste un lucru esential in politica: suportul popular. Fragilitatea actualului guvern era vizibila din cauza lipsei unei majoritati parlamentare solide, dar acum aceasta perceptie se accentueaza odata cu elucidarea, macar teoretica, a directiei preferintelor electoratului. Situatie complicata, care se poate rezolva in doua moduri: alegeri anticipate sau crearea unei noi majoritati parlamentare.
Sunt tentat sa spun ca, acum, sunt si eu de acord ca, din cauza realitatilor din lumea politica romanesca, exista conditiile necesare pentru alegeri. Numai ca, de data asta, este prea tarziu, iar agenda electorala nu mai permite si desfasurarea unui scrutin inainte de termen. Sa nu uitam ca avem si o prioritate pe care ar trebui sa o respectam macar pentru faptul ca ne-au luat-o bulgarii inainte: alegerile pentru Parlamentul Europei. Iar varianta vehiculata – de suprapunere a alegerilor europarlamentare cu cele anticipate, pentru Parlamentul autohton – este greu de acceptat; pe de o parte, solutia nu va fi agreata de Uniunea Europeana, deoarece ea va conduce la diluarea interesului pentru alegerea europarlamentarilor; pe de alta parte, organizarea si de alegeri parlamentare intr-un termen asa de scurt, ar anula posibilitatea de a adopta si utiliza procedura dorita (cel putin declarativ ) de toata lumea: votul uninominal.
Asa incat, mult mai realista mi se pare posibilitatea crearii unei noi majoritati parlamentare, care sa asigure certitudinea functionarii Executivului in bune conditii. Oricum, revenirea la rezultatele alegerilor din 2004 si incercarea de a face o majoritate in jurul partidelor care au avut atunci cel mai bun scor (Uniunea PSD+PUR ) mi se pare imposibila deoarece partidele sunt departe de credibilitatea de atunci, iar intre acestea, relatiile sunt deteriorate din cauza inconsecventelor unor lideri. Mai normala poate fi o majoritate realizata prin intrarea la guvernare a PSD. Pana la urma, s-ar oficializa si consolida sprijinul pe care Guvernul Calin Popescu Tariceanu si PNL il primesc din zona social-democrata si acest lucru mi se pare cat se poate de corect. Ramane de vazut cat de multe rezerve are Partidul Social Democrat in privinta propriei imagini si cat de mult vrea sa si-o conserve. Pentru ca, in acest plan, este greu de evitat erodarea cauzata de participarea la guvernare.
Oricat ar parea de curios, personal consider ca formula cea mai sigura, mai stabila si mai profesionista ar fi rezultatul unui guvern PD-PSD-PLD. Ma gandesc nu numai la numarul important de parlamentari care ar putea sustine in Legislativ un asemenea guvern, ci, in primul rand, la valoarea oamenilor care ar putea fi alesi sa faca parte din acest guvern; pentru ca de multe lucruri poate fi acuzat PSD-ul numai de lipsa de profesionisti, nu. Sigur ca principala piedica in calea unei astfel de constructii este prejudecata alimentata, de-a lungul a peste 15 ani de dispute. Am vazut cat de bine a functionat aceasta prejudecata cand Emil Boc a anuntat ca nu este exclusa o colaborare cu PSD-ul. O declaratie matura, posibil a se realiza prin renuntarea de catre PD la o teza din statut, care interzice orice forma de a trata si colabora cu cel mai important partid de stanga. Atunci au sarit la gatul liderului democrat tot felul de specialisti ai politicii romanesti. Sunt acei specialisti care trateaza politica drept o lupta pe viata si pe moarte si care creeaza tensiune si falii de nesurmontat intre oameni si partide. Din pacate, sunt multi cei care nu inteleg ca politica este si o arta a compromisului, ca intelegere bazata pe renuntari si concesii reciproce. Iar cand compromisul este pus in slujba interesului national, el nu poate fi decat laudabil. Cu atat mai mult cu cat, o guvernare serioasa nu este un compromis, ci un scop al politicienilor responsabili.
Sigur ca aceste variante sunt cele care ar oferi solutii viabile, pana cand scrutinul popular va decide cine va conduce Romania in perioada urmatoare. Dar, cum suntem in tara tuturor posibilitatilor, nu m-ar mira sa o taraganam in formula actuala pana in toamna lui 2008.
Romeo HANGANU
