Hanul lui Ciucu era situat pe locul actualului stadion de fotbal „Carpati” din Sinaia (foto). Proprietarul lui era transilvanean – Dumitru Ciucu – familia sa tinand acest han de pe la 1840 pana la 1900. Despre el si sotia sa, Ciuculeasa, se spune ca aveau multe ulcele de aur si circula urmatoarea poveste a felului in care le agonisisera. Se zice ca, intr-o seara, vreo trei-patru cai au ajuns la han, doar cu samarele pe ei, fara stapani. Hangiul Ciucu i-ar fi deshamat – gasind in desagii lor o „avere de necrezut” – si le-ar fi dat bice gonindu-i pe poteca in sus. Un ceas mai tarziu, au venit doi „machedoni” gafaind de atata fuga si intreband daca n-a vazut cineva niste cai impovarati trecand. Cum „nimeni nu vazuse nimic”, au plecat grabiti sa-i prinda din urma. A doua zi, s-au intors la han cu mare suparare, s-au imbatat si, luandu-se la cearta, erau gata-gata sa se injunghie cu cutitele. Din vorba lor straina s-a inteles ca a mai fost un tovaras de-al lor, pe care l-au omorat ca sa-i fure partea si l-au aruncat intr-o prapastie, la Oratii (defileul Posada). Dar cum acesta a ramas agatat intr-un ciot de copac, astfel incat lesul lui se vedea din poteca, au fost nevoiti sa coboare in rapa dupa el, sa-l traga si sa-l ingroape in fundul vaii, timp in care caii lor au luat-o pe drum inainte. Nu dupa mult timp de la aceasta intamplare, hangiul Dumitru Ciucu s-a sinucis: „Il ajunsese blestemul aurului furat”, au comentat oamenii.
Fiica familiei Ciucu, Anita, a fost maritata cu George Matheescu – negustorul cu cel mai elegant magazin de marfuri coloniale din Sinaia. Prieten de-al lui Caragiale, reputat filatelist, Matheescu facea politica liberala si a ajuns primar al orasului, functie pe care a ocupat-o mai bine de doua decenii.
Cand Ciuculeasa era pe patul de moarte, fiica sa, Anita, a intrebat-o (pentru a cata oara?) „Mama, unde sunt ulcelele de aur?”, la care mama i-ar fi raspuns: „Cat ti-a trebuit, ti-am dat. Cui ii mai trebuie, sa le caute!”. Batrana a murit si nimeni n-a mai aflat nimic. Matheescu a inchiriat hanul mostenit de la socrii sai unui anume Draganescu din Treisteni. Hanul mergea bine: pe de o parte, pe aici inca treceau destui carausi, pe de alta parte, acesta era singurul loc unde se mai facea hora si unde se adunau tinerii de prin sate, fetele de serviciu de la vilele boierilor si soldatii de la unitatea de Vanatori de Munte. In timp, Draganescu a devenit plin de aur. Avea multe inele, ceas mare la vesta, cu lant gros atarnandu-i pe pantece, si toata dantura numai aur. Lumea a intrat la banuieli cum c-ar fi gasit ulcelele de aur ale Ciuculesei. Suspiciunile erau multe, dar nimeni n-a reusit sa afle nimic. Fostul han al lui Ciucu a functionat pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind ultimul ramas pe Valea Prahovei si singurul care a rezistat pana in epoca automobilului.
(I.S.)
Sursa: Gheorghe Nistorescu „De la Plaiul Prahovei la Sinaia”
