• Stau la adapost sigur peste 40.000 de documente

Ieri, in prezenta directorului general adjunct al Arhivelor Nationale – Tudor Ratoi, si a mai multor invitati de marca, specialisti in domeniul arhivisticii, a fost inaugurat sediul arhivei S.C. Petrotel-Lukoil S.A. Pentru depozitarea si pastrarea celor peste 40.000 de documente ale societatii, cele mai vechi datand inca din anul 1904 – conducerea societatii a considerat ca este nevoie de un spatiu special. Noul sediu al arhivei reprezinta, de fapt, o reamenajare a unei foste cladiri dezafectate care, acum, a devenit o adevarata „biblioteca” de documente indosariate pe rafturi a caror lungime insumata ajunge la circa 2,5 km.
Dupa cum a precizat Valentin Potemin – seful Departamentului de Personal din cadrul societatii, „documentele fostilor salariati, rapoartele, statisticile stranse de-a lungul anilor, cat si cele actuale privitoare la desfasurarea activitatii sunt foarte importante pentru viitorul oricarei societati, iar pastrarea si prelucrarea arhivei reprezinta o prioritate pentru S.C. Petrotel-Lukoil”.
Evenimentul de ieri a constituit, totodata, si prilejul organizarii unui program de comunicari sustinut de conferentiari universitari de la Universitatea „Petrol–Gaze” Ploiesti si specialisti in arhivistica. Dintre expuneri, le-am retinut pe cele privind istoria petrolului prahovean in perioada interbelica, dar si pe cele care au reflectat S.C. Petrotel Lukoil S.A. in documente de arhiva, si in prezent.
C.N.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCodul penal actualizat
Articolul următorCocotate pe munti,