Potrivit unor date demografice furnizate de Directia Judeteana de Statistica, in orasele de pe Valea superioara a Prahovei, femeile sunt cu 2.089 mai numeroase decat barbatii. Astfel, cea mai mare disproportie dintre populatia de sex feminin si cea de sex masculin este intalnita la Sinaia, unde mostenitoarele Evei sunt cu 768 mai multe decat cei care ii calca pe urme lui Adam – cifra ce reprezinta 6,3 la suta din intreaga populatie a orasului. Acest dezechilibru se atenueaza la Busteni, unde femeile sunt cu 451 mai multe decat barbatii, la Breaza, unde mai lipsesc 436 de barbati pentru ca numarul lor sa fie egal cu cel al femeilor, la Comarnic, unde se constata un deficit de 223 de barbati si la Azuga, unde sexul masculin are, fata de sexul feminin, cu 220 de reprezentanti mai putin.
(I.S.)














