„Sa iese”
Pe parcursul unei lungi spitalizari intr-o clinica bucuresteana de urologie, medicul curant – cadru didactic universitar – a carui folosire abuziva a perfectului simplu in vorbire te indemna sa acreditezi ideea ca-i de origine olteneasca, ma incuraja mereu, zicand „Trebuie sa iese calculul in mod spontan”.
Apoi, fiind tot mai atent la exprimarea altor intelectuali olteni, constatai ca forma de conjunctiv „sa iese” este specifica vorbitorilor din Oltenia. Este vorba, asadar, de un oltenism, asa cum formele de conjunctiv „sa deie, sa ieie, sa steie etc.” sunt moldovenisme. Mai mult, am auzit, nu doar o data, si agamatismul „sa ploaie”.
In schimb, este dificil de incadrat in vreun grai regional conjunctivul „sa aibe”, care-i exprimat de feluriti vorbitori. Este adevarat ca, de la o vreme, acest agramatism se aude din ce in ce mai rar.
Care sunt formele literare si, implicit, cele corecte ? Iata-le, scrise in aceeasi ordine in care apar agramatismele citate: sa iasa, sa dea, sa ia, sa stea, sa ploua, sa aiba. Toate aceste verbe sunt forme ale persoanei a III-a (la numarul singular) a timpului prezent al modului conjunctiv.
Termenul „calcul” (la plural „calculi”) in contextul din acest articol are intelesul „piatra”. Se trage din cuvantul latin calculus, preluat din franceza (calcul). Din „calcul-calculi” deriva „calculoza”:
„Calculoza, calculoze, substantiv feminin. Boala care consta in formarea unor calculi intr-un organ intern; litiaza. Din francezul calculose” (DEX, editia a II-a, pagina 127).
Cele mai raspandite forme de calculoza (litiaza) sunt cele care afecteaza caile urinare si vezica biliara: calculoza (litiaza) urinara (renala, ureterala, vezicala, uretrala) si calculoza (litiaza biliara).
Mihai Stere DERDENA
