* Ultimul drum pentru Octavian Paler
Sute de persoane au fost, ieri, la Cimitirul Sfanta Vineri din Bucuresti la inmormantarea regretatului prozator si publicist Octavian Paler, decedat luni.
Printre cei prezenti s-a numarat si jurnalistul Ion Cristoiu, poeta Geta Dimisianu, dar si Mihai Gadea, de la Antena 3, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” la care Octavian Paler era invitat permanent.
Artistul vizual Miruna Budisteanu, caruia Paler i-a prefatat cel mai recent catalog, a spus ca, pentru ea, regretatul om de cultura a insemnat „o identitate, un om foarte bogat sufleteste, un reper, o incurajare pentru noi toti”.
Mormantul scriitorului a fost acoperit de zeci de coroane din partea presedintelui interimar Nicolae Vacaroiu, premierului Tariceanu, familiei Ion Iliescu, presedintelui Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, a lui Theodor Stolojan si Sorin Oprescu, a Televiziunii Romane, Antenei 1 si Colegiului Medicilor din Romania.
* Canalul Bistroe – inaugurat
Guvernul ucrainean a inaugurat, ieri, Canalul Bistroe. Potrivit BBC Romania, Executivul de la Kiev a inaugurat traficul pe noul canal de navigatie construit in Delta Dunarii.
Lucrarile au durat patru ani, iar proiectul a fost contestat atat de autoritatile romane, cat si de organizatiile pentru protectia mediului din cauza impactului negativ pe care l-ar putea avea in Delta.
Ministerul de Externe de la Bucuresti a anuntat, ieri, ca face verificari inainte de a confirma oficial inaugurarea canalului Bistroe.
* Ploile fac prapad in America
O mare parte dintre statele americane Kansas, Missouri si Oklahoma sunt sub ape. Mii de oameni au ramas fara adapost. Drumuri, ferme si case au fost inundate dupa ploile torentiale din ultimele zile.
Peste 500 de locuitori din orasul Topeka din Kansas au ramas fara adapost, din cauza inundatiilor. Localitatea Warkusa a fost acoperita, in totalitate, de apa. Autoritatile au decretat stare de urgenta in 19 orase din Kansas.
In statul Oklahoma, un barbat a murit inecat dupa ce masina pe care o conducea a derapat intr-un sant plin de apa. Din cauza inundatiilor, casele a mii de locuitori din zonele aflate de-a lungul granitei dintre statele Missouri si Kansas au fost evacuate.
Si guvernatorul statului Missouri a decretat stare de urgenta si a cerut ajutorul Garzilor Nationale. Meteorologii avertizeaza ca riscul ca alte orase sa fie inundate este mare, deoarece va continua sa ploua si astazi inclusiv.
* Sistemul de control al stabilitatii masinilor, obligatoriu
Comisia Europeana vrea sa propuna o lege care sa impuna, pentru toate masinile noi, obligatia de a fi dotate cu un dispozitiv electronic de control al stabilitatii. Conform Comisiei Europene, 4.000 de vieti ar fi salvate anual si 100.000 de accidente ar fi prevenite, in Europa, daca fiecare masina ar avea acest dispozitiv electronic. Dispozitivul de control al stabilitatii va fi obligatoriu si in SUA, incepand cu anul 2012. Desi, inca nu sunt informatii oficiale, se pare ca se discuta ca fiecare masina din Uniunea Europeana sa fie dotata cu sistem de control al stabilitatii.