Dejunul luat langa fabrica de samota e gustos, dar zgomotos
Nea Vasile Vatafu traieste intr-una dintre casutele (foto1) care marginesc fabrica de samota din Azuga. Locuintele sunt tip si au fost construite odata cu fabrica, acum mai bine de o suta de ani, pentru personalul intreprinderii. Nea Vasile (foto2) a lucrat toata viata in industria alimentatiei. Pana in 1990, sub obladuirea vechiului regim, la Gospodaria de Partid, iar dupa 1990, deschizandu-si un restaurant la parterul casutei in care isi ducea zilele. „Fiindca suntem la munte, m-am gandit sa-i zic «Saniuta». Apoi, am stat si-am meditat: «Saniuta, saniuta, dar de care? De lemn? Era prea banal. Asa ca i-am zis Saniuta de aur.»” Vara, micul local nu prea are musterii, aceasta fiind situatia intregului oras Azuga, insa, iarna, traficul creste simtitor, pentru ca turistii vin la partii.
In lunile reci ale anului, clientii se aduna la usa lui nea Vasile facand coada si asteptand sa se elibereze mesele. „Mi-am pastrat clientela. Cine mananca o data la mine, tot la mine se intoarce sa dejuneze. Am zece mese in primele doua incaperi, iar alte 15 locuri intr-un salonas mai intim.” Totusi, povesteste nea Vasile, se intampla ca unii dintre clienti sa se ridice de la masa si, cu farfuria in mana, s-o ia la fuga. In spatele lor, tocmai s-a pus in miscare un grohotis, un torent nevazut de pietre. “«Ce se-ntampla, nea Vasile?, ma-ntreaba oamenii speriati. Ce-s fulgerele astea care se aud in casa matale?» S-atunci trebuie sa le explic ca cei de la fabrica de samota au dat drumul la masinaria de pisat caramizi. Moara cea mare e chiar in spatele casei mele. Cand ii dau drumul, ai impresia ca se crapa pamantul si nu sti unde sa alergi sa te-ascunzi.”
In 1972, cand a cumparat nea Vasile casuta vecina fabricii, intreprinderea nu se intindea pana aici. Extinderea s-a produs prin anii 1980, iar nea Vasile n-a putut decat sa asiste neputincios cum magaoaia industriala ii acoperea toata latura de nord a proprietatii. Tocatul materialului rezidual de constructii (una dintre etapele tehnologice – n.n.) ii face noptile grele, iar odihna foarte dificila. „Eu i-am zis directorului de la Samota, care vine mereu sa manance aici cu sotia: «Schimba-i, domnule, profilul de activitate! Nici nu mai poluezi, nici nu mai faci zgomot. Ai hale destule, poti sa faci un depozit de cherestea si nu mai deranjezi pe nimeni.» Eu am zis, eu am auzit: fabrica functioneaza in continuare. Daca nu era ea, acum «Saniuta de aur» avea si pensiune, nu doar restaurant!”
Ionut STANESCU
