9 mai, ne aduce, in fiecare an, in memorie, trei momente importante pentru natiunea romana.
Zi istorica, 9 mai 1877, marcheaza, conform motiunii Parlamentului Romaniei adoptate in acea zi, „independenta absoluta” fata de Imperiul Otoman. La 29-30 aprilie/11-12 martie 1877, Corpurile Legiuitoare au votat o motiune prin care se cerea ruperea legaturilor si a dependentei fata de Poarta, proclamarea starii de razboi intre Romania si Imperiul Otoman; totodata, se recomanda guvernului „sa puna toata staruinta si sa ia toate masurile spre a apara si a asigura existenta statului roman astfel ca, la viitoarea pace, Romania sa iasa cu o pozitie politica bine definita si natiunea de sine-statatoare sa poata indeplini misiunea sa istorica”. In ziua de 9/21 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu, recunoscand ca ne aflam in „stare de razboi” si „dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta”, a rostit celebra sintagma „suntem independenti, suntem natiune de sine-statatoare”. „Voim sa fim independenti pentru ca voim sa traim viata noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru greselile altora, pentru ca voim ca la gurile Dunarii de Jos sa fim un bulevard in contra razboiului”, a continuat Kogalniceanu discursul care ne-a marcat istoria.
Urmarile acestei decizii s-au facut ulterior simtite prin dezvoltarea intensiva a economiei romanesti, a societatii in general, prin consolidarea clasei de mijloc, intreprinzatoare, ceea ce a generat constituirea structurilor si a institutiilor capitalismului autohton. Romania si-a putut edifica o politica externa autonoma, prin care si-a promovat, fara incetare, interesele nationale.
Din pacate, desi Romania si-a respectat in totalitate angajamentele fata de aliatii sai, rasplata internationala pentru eforturile militare si pierderile umane suferite de poporul roman a fost privita ca un act de injustitie.
Aranjamentele Congresului de la Berlin, din 1878, au dus la amputarea din trupul tarii a judetelor din sudul Basarabiei, lucru ce n-a putut fi compensat prin retrocedarea Dobrogei.
Cu toate acestea, Romania si-a continuat politica de promovare a intereselor nationale ale nou-proclamatului, la 26 martie 1881, Regat al Romaniei.
Nu mai putin importanta, atat pentru Romania, cat si pentru intreaga comunitate europeana si chiar mondiala, data de 9 mai 1945 este ziua in care regimul totalitar al lui Adolf Hitler, cel care cufundase Germania si o mare parte a Europei si a lumii in tenebrele sangeroase si pline de atrocitati ale Celui de-al Doilea Razboi Mondial, isi recunostea infrangerea in fata puterilor antifasciste, aliate sub acelasi stindard, cel al luptei pentru libertate si pentru democratie.
Romania, obligata de o conjunctura internationala ostila si parasita de aliatii sai, a trebuit sa se alature Germaniei intr-un razboi din care a iesit prin actul de curaj si de demnitate de la 23 august 1944, pentru a se alatura Natiunilor Unite.
Se cuvine sa exprimam recunostinta noastra fata de cei care au fost direct implicati in decizia de aparare a interesului national si au ales solutia optima pentru Romania in acel moment istoric. Gandurile noastre se indreapta spre toti acei eroi, cunoscuti si necunoscuti, care si-au dat viata pe campurile de lupta ale Celui de-al Doilea Razboi Mondial, atat in campaniile din Est, cat si in cele din Vest.
Ei si-au facut datoria fata de tara, si tara le este datoare cu recunostinta ei. Cinstindu-ne eroii, facem un gest firesc de civism, de apreciere a trecutului, gest propriu oricarei natiuni civilizate care isi asuma istoria, cu toate faptele sale bune sau mai putin bune. Asumarea trecutului este o dovada de tarie si de maturitate a societatii romanesti.
Ziua de 9 mai 1945 – Ziua victoriei impotriva fascismului – a gasit armatele romane la mai putin de 80 km de orasul Praga. Multe greutati a intampinat neamul romanesc in zbuciumata sa istorie si mult sange au trebuit sa verse, de-a lungul veacurilor, fiii acestui neam pentru mentinerea, in acest spatiu geo-politic, a fiintei nationale, dar niciodata jertfa si eroismul ostasului roman nu au atins proportiile din cea de-a doua mare conflagratie mondiala.
La razboiul dus alaturi de fortele Natiunilor Unite, armata romana a dat un insemnat tribut uman si material. 169.822 militari au facut supremul sacrificiu pe campurile de lupta, au fost raniti sau au cazut prizonieri. Prin efortul sau militar, Romania se inscrie in randul natiunilor care au avut un aport important la infrangerea nazismului si fascismului in Europa.
Cu toate aceste sacrificii umane si materiale, la incheierea pacii, Romania fost considerata natiune infranta, si nu parte cobeligeranta, asa cum ar fi fost normal. Ca urmare, acest statut avea sa insemne, pentru statul nostru national, aproape o jumatate de secol in care am fost lasati in sfera de interese a Uniunii Sovietice, o abatere cu urmari nefaste de la cursul firesc al istoriei noastre.
In egala masura, 9 mai inseamna si Ziua Europei, zi in care in anul 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Frantei, facea publica „Declaratia” care deschidea calea infaptuirii actualei Uniuni Europene. Era vorba despre o idee pe cat de simpla, pe atat de eficienta: punerea sub control international a industriilor de razboi ale Frantei si Germaniei, astfel incat niciunul dintre aceste state sa nu se mai poata pregati, in secret, de razboi.
La aceasta idee au aderat imediat Italia, Belgia, Olanda si Luxemburgul, creandu-se astfel cea dintai dintre comunitatile europene, care, din 1993, se numeste Uniunea Europeana.
Proiectul european a avut marele merit de a realiza armonizarea aspiratiilor tuturor statelor membre, reusind promovarea valorilor comune de pace, solidaritate si progres.
Fiind un proiect deschis comunitatii natiunilor europene, dupa caderea Zidului Berlinului, tarile din Estul Europei au aderat in mod firesc la idee. S-au incheiat, astfel, acorduri de asociere cu treisprezece state din zona (Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Ungaria si Turcia), stabilindu-se, din 1993, si criteriile ce trebuie indeplinite de acestea.
Azi, in Romania sunt semne clare ale innoirii, impulsionate, in primul rand, de programul complex al aderarii la UE si de exigentele consecutive. Viata politica, altoita pe increderea populatiei in sansele redresarii duce tara inainte spre o Europa frenetica, dispusa sa se dezvolte si sa se intareasca, din toate punctele de vedere, pentru a face fata mai bine multiplelor provocari contemporane…
Romania este, fara dubiu, o tara europeana. A fost, dintotdeauna, si va ramane. Prezenta ei in UE va da, cu siguranta, o alta dimensiune si perspectiva orizontului participativ al poporului roman, la efortul pan-europen, relevandu-i mai bine capacitatea constructiva si talentul creativ.
Cat de actuale sunt astazi celebrele cuvinte ale marelui Kogalniceanu, care previziona, in acea zi de 9 mai, ca Romania va deveni un bulevard al pacii, in aceasta zona a Europei unite.
Prof. Eugen STANESCU
Director adjunct al Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova
