„Momentan, nu exista nicio locuinta sociala libera”. Afirmatia ii apartine directorului Administratiei Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) – Doina Capuz. In prezent, sunt depuse 284 de dosare de catre persoane care solicita o astfel de locuinta.
„Existau peste 600 astfel de dosare, dar, dupa refacerea listelor – care s-a realizat la sfarsitul anului trecut – au ramas, mai putin de jumatate. Anual, dosarele sunt reactualizate, solicitantii trebuind sa vina, atat cu documente la zi privind situatia financiara, cat si cu celelalte acte solicitate la dosar. Cei care au fost scosi de pe liste fie nu si-au mai actualizat dosarele, fie si-au gasit o locuinta, intre timp” – ne-a mai declarat Doina Capuz.
Desi ASSC primeste, anual, aproximativ 100 de cereri privind acordarea de locuinte sociale, doar una dintre ele a fost rezolvata anul acesta. Este vorba despre eliberarea unei locuinte – in urma decesului persoanei care o ocupa – si repartizarea spatiului unuia dintre solicitanti. Momentan, ASSC administreaza 3 blocuri – insumand 225 de locuinte sociale – pe strazile Catinei, Rafov si la Feroemail.
Directorul ASSC a mai mentionat, totodata, ca persoanele care ocupa aceste spatii creeaza destule probleme administratiei locale: „A existat un caz in care o persoana si-a gasit o alta locuinta, iar pe cea repartizata de catre Primarie a subinchiriat-o, ceea ce era ilegal. Am reusit sa rezolvam aceasta problema, pe cale amiabila. De asemenea, am dat in judecata un beneficiar al unei locuinte sociale pentru a obtine rezilierea contractului de inchiriere deoarece persoana nu mai locuia in acel spatiu. Probleme ne-au creat, in acest an, si trei locatari care au datorii la intretinere de peste 5 milioane lei vechi. Cred ca o sa sprijinim asociatia de proprietari sa ii dea in judecata pentru a-si recupera banii, pentru ca alta solutie nu exista”.
In privinta investitiilor care se au in vedere in blocurile aflate in administrarea ASSC, Doina Capuz a spus ca, anul acesta, se intentioneaza realizarea separatiei de curent electric in blocul de pe Strada Catinei, dar si in cel de la Feroemail, pentru ca fiecare locatar sa plateasca atat cat consuma. Pentru prima locatie, deja, a avut loc licitatia, iar valoarea investitiei se ridica la aproximativ 200.000 lei.
Camelia NASTASE
Foto: Al. POPESCU















