Doi lideri au fost exclusi din PC
Conservatorii au decis excluderea din partid a secretarului general adjunct Codrin Stefanescu si a vicepresedintelui Mircea Chelaru, intr-o sedinta a Biroului Politic ce a avut loc ieri dimineata. Propunerea de excludere a fost formulata de presedintele PC, Dan Voiculescu. Pentru excluderea lui Codrin Stefanescu, au fost 9 voturi pentru, 1 impotriva (Dan Ioan Popescu) si trei abtineri (intre care Bogdan Ciuca si Sabin Cutas). La Mircea Chelaru au fost 9 voturi pentru excludere, trei impotriva si o abtinere.
Celor doi li s-a reprosat ca au incalcat statutul si au adus daune imaginii partidului prin desele aparitii in presa. Dan Voiculescu a precizat ca cei doi se fac vinovati de incercarea de destabilizare a partidului. Codrin Stefanescu nu a contestat decizia si a plecat de la sedinta. Stefanescu a declarat ca i-au fost aduse reprosuri legate de desele aparitii in presa, dar si ca ar fi comunicat mai multe mesaje care contravin intereselor partidului. Vicepresedintele Mircea Chelaru a facut apel la decizie si a ramas sa isi sustina punctul de vedere in Biroul Permanent. Acesta a confirmat insa hotararea Biroului Politic.















