Asa cum se stie, Emanoil Savin, primarul orasului Busteni, a jucat fotbal la viata sa, el fiind legitimat, pentru 10 ani, la echipa „Carpati Sinaia”. Anul viitor, cand va candida pentru inca un mandat la primarie, el va trebui sa se intreaca cu un fost arbitru de fotbal. Este vorba despre Constantin Miclea (foto), viceprimar in perioada 1992-1996, in prezent director general la Complexul Sportiv Piatra Arsa, de pe platoul Muntilor Bucegi. Miclea are 47 de ani si este de profesie inginer petrolist. Pana in 1992, cand a fost ales in Consiliul Local Busteni din partea Partidului National Liberal si a devenit viceprimar, el a lucrat la Schela Boldesti. Intre 1993 si 1996, concomitent cu activitatea in administratia locala, a fost arbitru de Divizia A. La finalul mandatului de viceprimar, si-a deschis o firma de intermedieri in domeniul turismului sportiv, iar din 1999 a devenit salariat al Agentiei Nationale pentru Sport, fiind numit director general la Complexul Sportiv Piatra Arsa. In ciuda coloraturii sale politice, a ramas in fruntea Complexului Piatra Arsa si dupa 2000, fiind pastrat in aceasta functie de catre ministrul Georgiu Gingaras, iar trei ani mai tarziu, a fost numit in fruntea Complexului Sportiv Poiana Brasov, al doilea ca marime din tara. Intre 2005 si 2006, a indeplinit functia de director general al celui mai mare complex sportiv din tara, „Lia Manoliu”, pentru ca, din 2006 sa revina in orasul Busteni, in fruntea Complexului Sportiv Piatra Arsa.

PNL sau independenta

Constantin Miclea afirma ca, in 2008, doreste sa candideze la Primaria Busteni din partea Partidului National Liberal, al carui membru este si astazi, insa spune ca nu exclude si o eventuala candidatura independenta. „Eu sunt membru al Partidului National Liberal.
Desigur, organizatia locala a partidului si organizatia judeteana vor hotari cine va fi candidatul PNL la Primarie. Dorinta mea este sa candidez. Daca voi candida din partea PNL sau daca voi avea o candidatura independenta, ramane de vazut”. In cazul unei candidaturi independente, Miclea spune ca ar putea sa se bazeze si pe un nucleu format din profesori, medici si alti intelectuali care „nu vad lucrurile asa cum le vede Savin”.
Opozitie absenta
Cum isi explica, insa, directorul general al Complexului Sportiv Piatra Arsa suportul electoral pe care Emanoil Savin l-a dobandit la alegerile din 2004? „Savin este o persoana agreabila, populara, in mare parte. Nu mai putin, in afacerile proprii, el a dat dovada ca e un bun gospodar. Totusi, in momentul in care vrei sa-ti faci si afacerile tale, si sa vezi si de treburile orasului, poti sa ramai cu ambele in urma sau ai putea sa pui treburile localitatii pe planul doi. In momentul in care conduci un oras, trebuie sa fii complet detasat de alte probleme”, spune Constantin Miclea. Acesta acuza lipsa totala de opozitie a actualului Consiliu Local fata de administratia condusa de Emanoil Savin si nu ezita sa se gandeasca ca, in spatele tacerii acestora, s-ar putea afla niste interese de ordin material.
In opinia lui Miclea, realizarile lui Emanoil Savin la conducerea orasului Busteni sunt modeste si neacoperitoare pentru corul de laudatori de care primarul se bucura: „Un lucru cert facut in timpul lui Savin este modernizarea sediului Primariei, cladire al carei aspect era sub orice critica. Daca vrem sa consideram modernizarea cladirii Primariei o realizare, atunci, intr-adevar, aceasta este o realizarea a mandatului sau. Dupa parerea mea, insa, ar fi fost mai potrivit ca aceasta cladire sa primeasca o destinatie culturala, iar pentru Primarie sa se construiasca un sediu nou. Cladirea este foarte subreda si, deoarece nu a fost consolidata, ar putea sa se prabuseasca la un cutremur mai serios. As vrea ca Savin sa-mi arate 3 km de strada facuti in Busteni, in afara de pavelele pe care le-a pus la trotuare. Mai mult, nu cunosc sa existe o strategie de dezvoltare a localitatii nici pe termen scurt, nici pe termen mediu. Cu toate ca orasul arata groaznic, vad ca Savin este laudat in presa ca sadeste flori pe marginea drumului. Ce mare lucru a facut sadind flori?! A pune flori intr-un oras este o datorie, si nu un merit”.
Potrivit lui Miclea, ar fi bine ca Emanoil Savin sa-si gaseasca un contracandidat care sa-l aduca in situatia de a renunta la comportamentul semi-dictatorial pe care l-a adoptat in administratia locala. „La viitoarele alegeri, fie ca se va lupta cu mine, fie ca se va lupta cu altcineva, infruntarea va fi grea. Eu ma voi lupta cu el de la egal la egal si o sa-l atac doar pe problemele orasului. E cazul ca el sa

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIar vor victorie in deplasare…
Articolul următorIn 2008,