Protocolul Aliantei Dreptate si Adevar ramane un subiect inchis, el exista si este Biblia noastra, a afirmat ministrul liberal Gheorghe Flutur, la sfarsitul sedintei Comitetului National Central (CNC). La randul sau, democratul Adriean Videanu a spus ca Alianta “nu negociaza nici rapoarte, nici prim-ministri, nici comisari europeni”. “Avem un angajament comun si asteptam sa ne indeplinim obiectivul, anume integrarea in Uniunea Europeana”, a accentuat Videanu. In acest sens, Flutur a precizat ca Alianta a luat hotararea de a “chema la ordin” acele filiale din teritoriu in cazul carora exista ‘”neintelegeri”. “Din fericire nu sunt foarte multe, iar masurile pe care le vom lua vor fi de relansare a activitatii organizatiilor din teritoriu, acolo unde este cazul”, a spus liberalul. De asemenea, el a accentuat ca interesul Aliantei este de a “stinge” orice fel de neintelegeri care ar putea aparea in perioada urmatoare, pentru ca interesul Romaniei il reprezinta, in acest moment, prioritatile legislative pentru integrare.
De medierea “discutiilor” care apar in teritoriu intre filiale se va ocupa o echipa formata din doi democrati si doi liberali, iar cazurile vor fi analizate ”punctual”, a mai precizat Flutur.
Referindu-se la posibilitatea organizarii de alegeri anticipate, Gheorghe Flutur a spus ca acestea nu reprezinta o prioritate a Aliantei D.A.














