• Interviu cu magistrat Eduard Stasie, directorul Penitenciarului Ploiesti
– Intr-un fel, penitenciarul seamana cu o gara. Zilnic, aproape, incarcerati sau eliberati detinuti. Asa-i, domnule director?
– In general, rulajul este in jur de 1.700 de detinuti pe an, insemnand sosiri, eliberari, plus cei aflati in tranzit pe la noi. Dintre cei 1.700 de detinuti, anual sunt eliberati conditionat aproximativ 300. In prezent, avem in penitenciar circa 600 de detinuti, majoritatea cu domiciliul in Prahova.
– Care este durata pedepselor?
– Acestea variaza de la cateva luni, pana la 25 de ani. Plaja faptelor este si ea destul de intinsa: de la o abatere la regimul circulatiei pe drumurile publice, sa zicem, pana la comiterea unui omor deosebit de grav. In general, acestia din urma isi executa pedeapsa in penitenciare de maxima siguranta, la noi aflandu-se doar temporar, pentru solutionarea unor afaceri judiciare.
– Sunt si minori printre detinutii Penitenciarului din Ploiesti?
– Varsta detinutilor nostri variaza intre 14 si 70 de ani. Cu precizarea ca minorii (intre 14 si 18 ani) sunt inchisi la noi doar in perioada cand au afaceri judiciare, in vederea prezentarii lor la instante. In rest, ei sunt detinuti in penitenciare speciale pentru minori.
– Putem vorbi si de recidive la detinuti ?
– Da, din pacate. Unii s-au reintors in penitenciar dupa mai putin de un an de libertate. Dar lucrul acesta nu trebuie sa va mire caci, la nivel national, recidiva a ajuns la circa 70 la suta. In alte tari, cum ar fi Olanda, procentul este si mai mare.
– Sunt si rude printre puscariasi? Dar de alta cetatenie?
– Desigur. Avem tata si fiu, avem frati, cumnati, veri etc. Dupa cum, pe langa romani, avem si straini – olandezi, turci, albanezi s.a., intrucat acestia au savarsit fapte penale pe teritoriul Romaniei. Strainii sunt cazati in aceleasi camere de detentie cu romanii. De asemenea, sunt si cativa concetateni extradati din Germania, Spania sau Elvetia. Deci, e trafic mare la noi.
– Cam cat cheltuie statul pentru un detinut?
– Circa 300 de euro,lunar, asta insemnand: hrana, paza, transport, asistenta medicala – asigurata non stop s.a.m.d. De sanatatea celor circa 600 de detinuti, de pilda, au grija trei medici de specialitate, un medic stomatolog si cinci asistente medicale. Zilnic, sunt acordate 60-80 de consultatii medicale. Revenind la intrebare, in Olanda, spre exemplu, costul unui detinut se ridica la 300 de euro pe zi!
– Au existat cazuri de deces in penitenciar? Dar de dezertori ?
– In ultimii trei ani, adica de cand sunt eu aici, au fost doua cazuri de moarte naturala, plus o sinucidere. In privinta dezertorilor, am inregistrat un singur caz, in ianuarie 2005, insa fugarul a fost prins la cateva ore de la disparitie.
– Ce ne puteti spune despre sistemul progresiv de executie a detentiei?
– Acesta cuprinde, ca sa spun asa, patru trepte: deschis, semides-chis, inchis si de maxima siguranta. In primul caz, de pilda, detinutul se poate deplasa chiar si liber, in anumite situatii, pe cand, in ultima varianta, doar sub paza speciala. In functie de comportamentul detinutu-lui, acesta poate trece dintr-o faza in alta a sistemului de executie a pedepsei. In plus, potrivit legii, in functie de munca prestata, o parte din banii rezultati ii revin detinutului, plus zile de libertate castigate.
– In afara acestora, puscariasii mai au si alte drepturi?
– Sigur ca da. Intalniri cu membrii familiei – de 3-4 ori pe luna, dreptul la convorbiri telefonice saptamanale, ac-ces zilnic la televizor, presa scrisa s.a.














