
Pamantul o ia, din nou, la vale!
Tocmai cand primarul orasului Breaza ne declara ca are ceva fonduri si poate sa reia lucrarile de refacere a zonei traversata de „celebrele” serpentine – unde, anul trecut, chiar se intrerupsese circulatia din cauza alunecarilor de teren – iata ca, dupa recentele ploi, pamantul o ia, din nou, la vale, in alte locuri. Cum s-ar spune, alti bani, alta…distractie! De aceasta data, “surparile s-au produs – dupa cum ne declara Florentin Marin, inspector de mediu la Primaria Breaza – pe strazile Colinei, Ocinei – Surdesti si Sulfinelor, locuri in care lucrarile anterioare de consolidare au cedat”.
In zona strazii Ocinei, mai bine zis pe strada Surdesti, care face legatura cu cartierul ce poarta acelasi nume si in care se afla 38 de case, alunecarea de teren – cu o lungime de circa 30 de metri si o latime de aproape 10 m – ameninta gospodaria familiei Gheorghe Cojocaru, de care o mai despart doar cativa metri. „Durerea mare este ca drumul spre Surdesti nu va mai putea fi folosit, iar oamenii de acolo nu au pe unde sa circule spre lume – ne declara Gheorghe Cojocaru. Iar pericolul se mentine si pentru faptul ca linia de 110 kv – care alimenteaza comuna Adunati, stalpul de sustinere a instalatiilor de telefonie si telecablu, ca si cablul de alimen-tare cu energie electrica a statiei de apa pentru comuna Adunati sunt chiar pe malul ce se surpa”.
Situatia nu este mai buna nici pe strada Colinei, unde pamantul a inceput sa o ia la vale inca de prin 1992 – dupa cum ne spunea localnicul Mihai Neagoe. „Aici s-au facut carpeli an de an dar, precum se vede, inclusiv betoanele au cedat si arata ca dupa bombardament” – ne spunea brezeanul. Aici, in iarna, administratia a inceput o lucrare de consolidare a terenului, plantand o serie de „casete” din beton de 1,5×2 m, finalizarea ei putand garanta ca strada – care acum este inchisa pentru orice fel de vehicul si permite doar trecerea cu piciorul – va putea fi redata circulatiei. In acelasi timp, continuarea lucrarilor se impune cu atat mai mult cu cat chiar in dreptul surparii se afla o gospodarie, stalpul de sustinere a retelelor electrice, de telefonie si de telecablu.
Ceva mai la vale, pe strada Sulfinelor – care „pleaca” din Colinei – s-a produs alta alunecare de teren, care a rupt mai mult de jumatate din strada in dreptul locuintei cu nr.2, si pe care o ameninta, punand in pericol si integritatea unei conducte de alimentare cu gaze. Cosmin Motoroiu – care lucra la un sant de drenare a apelor – ne-a declarat ca „Oamenii au mai pus cate o caruta de pietris sau gunoi, pentru a astupa denivelarea strazii, dar, dupa ultimele ploi, surparea a facut ca sa fie intrerupta circulatia pe aceasta strada”. Localnicii au incercat sa retina in loc terenul batand pari intre care au tesut gradele, dar acolo se impune interventia calificata a unui serviciu specializat.
Toate aceste aspecte sunt cunoscute la Primarie, unde reprezentanti ai Comisiei pentru situatii de urgenta a judetului au discutat asupra solutiilor inlaturarii pericolelor pe care le genereaza alunecarile de teren din oras. Primarul George Maracineanu ne-a precizat, astfel, ca respectiva comisie „va intocmi un raport pe care-l va prezenta prefectului, iar acesta, la randu-i, il va inainta Consiliului Judetean, care va trebui sa solicite bani din fondul de rezerva al Guvernului pentru situatii de urgenta. Fara ajutorul financiar al Guvernului nu putem face nimic, deoarece fondurile noastre au fost epuizate pe astfel de lucrari efectuate pana acum si la care mai avem restante de plata”.
Leon CHIRILA














