In curand, la parterul Casei Romano-Franceze din Busteni, va fi amenajat un centru de informare turistica. Aceasta masura este provizorie si a fost aprobata de Consiliul de Administratie al institutiei amintite, intrunit la sfarsitul lunii februarie. Centrul va fi mutat din acest loc odata ce administratia locala va reusi sa construiasca o cladire de sine statatoare pentru gazduirea acestui serviciu, obligatoriu pentru orice statiune. Din cate se pare, cladirea centrului de informare turistica va fi ridicata in apropierea sediului Primariei, in parculetul din stanga institutiei. De exemplu, de la centrul din Sinaia – singura statiune de pe Valea Prahovei unde functioneaza un astfel de serviciu – se pot cumpara pliante, harti, se pot obtine informatii referitoare la nivelul de confort al fiecarui hotel si pot fi cerute indrumari legate de traseele turistice. Principalul handicap al centrului consta in aceea ca el nu poate functiona si ca serviciu de dispecerat, fiind imposibila o directionare a turistilor catre spatiile de cazare. Aceasta hiba provine din faptul ca la centrul de informare nu sunt transmise datele referitoare la gradul de ocupare a hotelurilor, aceasta carenta organizatorica putand fi rezolvata numai printr-un acord comun al proprietarilor de spatii de cazare. Pana acum, hotelierii din Sinaia nu au ajuns la un consens. Ramane de vazut daca si la Busteni, unde primarul localitatii este si patron de hotel, functionarea centrului de informare turistica se va lovi de un obstacol identic.
(I.S.)