Sfarsitul anului 2009 – nici prea bun, dar nici (foarte) rau

Ultimele iesiri in strada ale sindicalistilor au fost motivate , de catre protestatari, de nemultumiri salariale si insuficienta finantarii mai tuturor domeniilor. In aceste conditii, am dorit sa luam pulsul activitatii din cele mai importante institutii publice prahovene, pentru a vedea daca exista riscul ca, pana la sfarsitul acestui an, sa nu mai fie fonduri pentru plata angajatilor, si pentru achitarea facturilor la utilitati. Ca o concluzie: cu mici exceptii, se pare ca, totusi, situatia nu este chiar atat de neagra precum s-a lasat sa se inteleaga. Constientizand faptul ca trebuie sa se faca economii, conducerile institutiilor au mai redus de ici de colo, astfel incat sa se poata asigura ca pot incheia anul 2009 fara probleme.
Administratiile locale scartaie de bani
Unele dintre primariile prahovene au, in continuare, probleme financiare. Informatia ne-a confirmat-o Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova. “Dintre primarii cu care m-am intalnit, recent, unii mi-au spus ca nu mai au bani pentru plata angajatilor din administratia locala – a declarat Mircea Cosma. Cu dificultati financiare se confrunta, insa, peste 30 de primarii, printre acestea numarandu-se Salcia, Jugureni, Tataru, Sangeru, Chiojdeanca, Boldesti-Gradistea, Salciile, Talea. Tocmai de aceea, am solicitat ca, in sedinta Consiliului Judetean de la sfarsitul acestei saptamani, sa mi se prezinte o informare exacta privind fondurile necesare functionarii, pentru primarii, pana la sfarsitul acestui an“. Subliniind ca administratia judeteana nu poate ajuta administratiile locale care au probleme financiare, ci doar pentru proiecte de dezvoltare, prin intermediul parteneriatelor, seful Consiliului Judetean Prahova a mai mentionat ca are cunostinta despre “aprobarea unei hotarari de Guvern, la inceputul acestei saptamani, prin intermediul careia, din fondul de rezerva aflat la dispozitia Guvernului, sa fie alocate o serie de fonduri pentru echilibrarea bugetelor unor primarii. Stiu despre aceasta posibila aprobare, deoarece, hotararea trebuia luata in discutie inca de luna trecuta, pe lista primariilor care ar trebuit sa primeasca fonduri fiind 45 de unitati administrativ teritoriale.” Intrebat daca institutia Consiliului Judetean se confrunta, la randu-i, cu probleme financiare, Mircea Cosma a raspuns: „Bugetul Consiliului Judetean Prahova nu are si nu va avea nicio problema pana la sfarsitul anului, deoarece am reusit sa gospodarim suficient de bine banii. Fondurile sunt calculate in asa fel incat administratia judeteana sa faca fata, chiar daca incepe iarna poimaine. Nu avem probleme, chiar avem si excedent de 24 de miliarde de lei vechi, bani care vor fi folositi pentru urgente”.
O gura de oxigen pentru spitale, actele aditionale cu CAS
Managerii spitalelor prahovene spera ca, prin incheierea actelor aditionale la contractele incheiate pe anul 2009 cu Casa de Asigurari de Sanatate (CAS), sa nu existe probleme de niciun fel in ultimul trimestru al acestui an cu medicamentele, hrana, utilitatile sau cu salariile. Dr. Vasile Oresta, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiesti, a declarat ca pana acum in aceasta unitate medicala nu au fost dificultati privind plata salariilor sau a utilitatilor si se spera ca nici pana la sfarsitul anului sa nu apara.
Desi propunerea de finantare facuta, de exemplu, la inceputul acestui an, de catre conducerea Spitalului de Boli Infectioase Ploiesti a fost de 4 milioane de lei, Casa de Asigurari de Sanatate a alocat acestei unitati medicale doar trei milioane de lei. Nici aici nu au fost insa probleme deosebite la plata utilitatilor sau a salariilor personalului. Managerul Florentin Georgescu ne-a declarat ca spera ca, saptamana aceasta, in urma incheierii actului aditional cu CAS, sa se acorde restul de un milion de lei pentru ca Spitalul de Boli Infectioase din Ploiesti sa functioneze la parametri normali.
Pana la inceputul saptamanii viitoare, se vor cunoaste, de altfel, sumele exacte alocate fiecarui spital aflat in contract cu CAS si daca, pana la sfarsitul anului, vor mai ramane bani pentru medicamente, hrana, utilitati sau pentru salarii.
V.S.
In invatamant nu se anunta blocaje financiare
Potrivit liderul Sindicatului „Scoala Prahovei”, afiliat la FSLI, Gheorghe Giurumescu, nu sunt semnale ca, in urmatoarele luni, vor fi probleme in institutiile de invatamant ale judetului, privind asigurarea salariilor cadrelor didactice si plata utilitatilor pentru institutiile de invatamant.
In ultima vreme s-a inregistrat doar un caz izolat – cel al scolii din Lapos – unde s-a intarziat plata salariilor cadrelor didactice, pe luna septembrie.
In ceea ce priveste situatia financiara, profesorii sunt, insa, in continuare nemultumiti de faptul ca, desi au protestat in strada, la inceputul lunii, nu au obtinut majorari salariale iar Guvernul nu a renuntat la ideea de a impune bugetarilor un concediu de 10 zile fara plata.

Cheltuielile la utilitati, reduse drastic

La nivelul Directiei Muncii Prahova nu se intrevad, in momentul de fata, semnale privind un eventual blocaj al activitatii, ca urmare a insuficientei fondurilor necesare achitarii salariilor, a facturilor la utilitati sau a obligatiilor financiare catre terti, ne-a asigurat directorul Dumitru Militaru. „Totusi, asta nu inseamna ca am stat cu mainile incrucisate in fata crizei economico-financiare care, pana la urma, ne afecteaza pe toti. Ca atare, cu ceva timp in urma, am luat diverse masuri in scopul reducerii cheltuielilor administrative. Am in vedere facturile la telefoane, energie electrica si, in curand, la consumul de gaze naturale. In acelasi timp, am renuntat, temporar, la unele contracte incheiate cu firmele de service (in domeniul IT, Legis s.a.), precum si la renegocierea contractului cu societatea comerciala care ne asigura paza unitatii, in sensul reducerii tarifelor cu 20 la suta”, a adaugat directorul Militaru. Astfel de masuri au fost luate de comun acord cu directorii celorlalte doua institutii care isi au sediile in aceeasi cladire, respectiv Casa Judeteana de Pensii si Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Prahova. In ceea ce priveste Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova, directorul institutiei – Dumitra Ionescu – ne-a declarat ca nu sunt si nici nu se intrevad dificultati. Plata salariilor si cea a utilitatilor se deruleaza in conditii normale.
Nu se intrevad sincope la finantisti
Cu toate ca vistieria Ministerului Finantelor nu a fost, de multi ani, atat de saraca precum in momentul de fata, nu se intrevad sincope, in aceste ultime luni ale anului, legate de plata lefurilor angajatilor din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Prahova sau a utilitatilor pentru sediile in care isi desfasoara activitatea la nivelul judetului. „Chiar daca ar aparea, sa presupunem, o astfel de problema tot nu ne-ar lua pe nepregatite. Aceasta deoarece atunci putem apela, in mod legal, la un fond existent, in permanenta, in Trezorerie pentru acoperirea cheltuielilor neprevazute, fond care va fi returnat, fireste, in luna urmatoare. Cat priveste plata jandarmilor, care ne asigura paza tuturor unitatilor noastre din judet, aceasta tine direct de competenta Ministerului Finantelor”, ne-a declarat Nicolae Popovici, directorul coordonator al DGFP Prahova.
Restante la norma de hrana si echipament
In cadrul institutiilor din Prahova ale Ministerului Administratiei si Internelor nu se prefigureaza probleme financiare pentru acest sfarsit de an. Comandantul Inspectoratului de Politie Judetean Prahova nu a reclamat probleme serioase: “Nu ne putem pronunta asupra acestui aspect deoarece alocatiile bugetare pentru cadrele noastre se efectueaza lunar. Nu pot deci sa prevad eventuale probleme pentru lunile urmatoare. Deocamdata, plata salariilor este la zi. Exista intr-adevar anumite restante la plata utilitatilor”, ne-a declarat comisarul-sef Iulian Bach, seful IPJ Prahova. Colegii de la jandarmerie sunt mai optimisti. „Pana la aceasta data, nu avem informatii asupra unor astfel de probleme. La noi, toate salariile au fost prevazute in buget si nu vor exista surprize. Suntem la zi si cu plata utilitatilor. Toate cadrele noastre isi vor primi salariile la timp in toata aceasta perioada de sfarsit de an”, ne-a declarat generalul Gheorghe Braga, seful Inspectoratului de Jandarmi Judetean Prahova. Acelasi lucru l-a confirmat si colonelul Stefan Burlacu, comandantul Gruparii de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiesti: „Nu exista si nu vor exista probleme la nivelul platii salariilor sau a utilitatilor. Avem anumite restante la norma de hrana si de echipament. La nivelul necesarului stam in general bine”, ne-a spus acesta.