Nicolae Tiron (foto 1) are o pasiune aparte: prasitul florii-de- colt. In urma cu douazeci de ani, o vecina i-a adus un ghiveci in dar. Sinaian din nastere, obisnuit cu terenul rapos in care florile de colt isi duc viata si avizat de faptul ca sunt culese si… decimate de turisti, s-a gandit ca ar fi o provocare sa le inmulteasca. Dupa cateva incercari, a reusit. In prezent, sera amenajata in gospodaria sa, undeva la nivelul podului, cuprinde 500 de ghivece cu flori de colt. Ghivecele (foto 2) au mai multe destinatii: sunt vandute, li se recolteaza florile, care, ulterior, sunt uscate si comercializate sub diverse aranjamente sau sunt transportate pe munte, pentru a incerca implanturi pe terenul stancos de la mare altitudine.
Somnul adanc de peste iarna
„Un ghiveci frumos, cu sase-sapte flori inflorite, il vand cam cu doua sute de mii. O radacina simpla, un bulb, doar cu saizeci de mii. In general, pe unde le-am vandut, florilor le-a mers bine. Ma suna oamenii si-mi spun”, explica pasionatul gradinar. In impresionanta sa sera, ghivecele cu flori-de-colt sunt puse in tavi, pentru a fi udate mai usor. „De cum da frigul nu le mai pun apa in tavi, ci le las sa si-o absoarba pe cea din ghivece. Planta nu mai trebuie udata incepand din octombrie si pana la primele luni de primavara. Multi oameni nu accepta regimul asta, si-si pierd plantele. Pe timpul iernii, floarea trebuie lasata sa se odihneasca, sa nu mai vegeteze. Cand vine inghetul, toate frunzele i se vestejesc si pare ca a murit. Primavara, timpuriu, apar primii lastari. Dupa cat de vigurosi sunt, iti dai seama daca floarea a trecut prin iarna cu bine sau nu. Daca i-a murit o parte din radacina, atunci din pamant vor rasari un lastar sau doi, chiar daca planta fusese dintre cele stufoase. In medie, dintr-un ghiveci, apar trei-patru flori, dar sunt si cazuri norocoase cand ies cate douasprezece. Pamantul florilor il iau de prin imprejurimile Sinaii. Ca sa fie cat mai fidel solului de pe crestele stancoase, il mai amendez cu niste praf de var. Acolo sus, planta se hraneste cu calcar”.
Mumificarea florii-de-colt
Anual, din aceste ghivece, Nicolae Tiron recolteaza in jur de 1.500 de fire. Florile culese le pune la uscat, pe fundul unui bidon de plastic. Asaza floarea cu petalele in jos, apoi presara nisip in bidon, cat sa-i acopere corola. O lasa asa pana se usuca. „E cea mai buna metoda de a o zvanta: firul si floarea raman drepte fara incretituri si incolaciri. Apoi, o scot, o aranjez si o vand sub diverse forme. Fac niste plachete (foto 3) pe care le dau unui magazin din Sinaia care le valorifica. La comanda, pregatesc si buchete de mireasa, cu pana la 100 de fire. Avantajul e ca buchetul nu se ofileste si mirii il pot pastra foarte mult timp amintire. Florile de colt se pastreaza cel mai bine ca flori nemuritoare. Le tii in casa pana se umplu de praf si te plictisesti de ele. Daca le tai si le pui crude in vaza, se comporta ca si lalelele. In cateva zile trebuie sa le arunci la gunoi”.
“Sangele voinicului“ nu s-a lasat prins
Nicolae Tiron a incercat, de la inceput, sa primeneasca, prin exemplarele cultivate in sera, flora montana a plantei ocrotite de lege. Pentru exercitiul acesta e nevoie de bani si de ceva efort. „Ca sa le rasadesc pe crestele Bucegilor, trebuie musai sa iau telecabina. Un drum dus-intors cu telecabina ne costa, pe mine si pe sotia mea, in jur de un milion de lei. Iar ca sa ajung sus pe la orele noua-zece, trebuie sa ma scol foarte devreme, fiindca dimineata e imbulzeala mare la telecabina. Imi pun in rucsac cateva ghivece, niciodata mai mult de sapte, pentru ca nu pot sa le car. Pe langa ghivece, am nevoie si de-o sticla cu apa si de instrumente de sapat. Aleg plantele cele mai viguroase, cu cele mai mari sanse de supravietuire, si caut sa le pun in locuri cat mai dosite, pentru ca turistii sa nu le gaseasca si sa le culeaga”, descrie sinaianul voluntariatul sau ecologic. Patronul florilor de colt a incercat sa praseasca si “sangele voinicului” in ospitaliera sa sera. „Din cauza caldurii, sau a nu stiu caror conditii, s-a ofilit si n-am putut sa-l prind”.
Ionut STANESCU
