Sa te bucuri sau sa te revolti ?

Luiza RADULESCU PINTILIE

Recunosc chiar de la inceput: fara a putea sa motivez de ce anume, m-am bucurat, cum nu am mai avut prilejul sa o fac de mult timp, citind stirea despre Premiul Nobel pentru literatura acordat unei scriitoare de origine romana. Dupa multe zile cu fluieraturi in Parlament si la poarta Guvernului, dupa toata nebunia pe care o traim in ultima vreme, da recunosc, m-am lasat coplesita mai intai de bucuria unei asemenea recunoasteri si apoi de revolta ca noi, romanii, transformam absolut orice in motiv de scandal, de contestare, de anulare. Ca urmare, nici aurului Nobelului ce o rasplateste pe Herta Muller nu ii este dat sa straluceasca asa cum s-ar cuveni. Cand inca, personal, ma impresionau modestia si sinceritatea cu care marturisea ca nu s-a gandit ca ar putea primi un asemenea premiu, critici, analisti, datatori cu parerea incepusera deja sa se lanseze in tot felul de comentarii. Ba ca premiul Nobel obtinut de Herta Muller este al Germaniei, fiindca aceasta a parasit Romania in urma cu peste 20 de ani. Ba ca ar fi putin si al nostru fiindca s-a format ca scriitoare in Romania, dar mai mult n-ar fi deoarece a plecat din tara, in 1987, din cauza Securitatii. Am auzit pareri potrivit carora meritul este al lui Nicolae Ceausescu fiindca el si ororile regimului sau au inspirat scrierile celei premiate. Cu siguranta este cate un adevar in toate acestea. E dureros ca Herta Muller nu a scris in limba romana si poate ca au dreptate aceia care spun ca daca ar fi ramas in Romania nu ar fi castigat acest premiu. Dar mi-as fi dorit ca, macar intr-o singura zi, televiziunile sa deschida buletinele de stiri cu aceasta informatie. Sa incerce sa capteze audienta si sa-si inalte ratingul fara a apela la haosul din Parlament, la criminali, la betivi, la nebuni. Sa lase stirea – stire si abia pe urma sa acorde spatii celor care vor sa despice firul in patru, in zece, in patruzeci si patru, asa cum este obisnuinta pe la noi, cautand senzationalul, dornici sa transforme albul in negru si negrul in si mai negru. Recunosc din nou: poate ca nu am avut dreptate sa ma bucur asa cum am facut-o afland ca premiul Nobel pentru literatura a revenit Hertei Muller, o scriitoare care are legatura cu Romania, dar care ii apartine, de douazeci si ceva de ani, cu dramele si cu revolta sa, Germaniei. Imi asum slabiciunea de a fi considerat vestea premierii sale, pentru anii care ne-a apartinut si noua, ca un motiv de bucurie. Totusi cred ca avem nevoie, si noi romanii, de motive de bucurie si de mandrie, asa incat nu ne putem permite sa le irosim nici macar pe acelea care nu sunt depline, ca in cazul Hertei Muller, obligata sa paraseasca Romania. Sunt, pana la urma, doua parti ale aceluiasi intreg: una luminoasa, una intunecata. Dar eu cred ca nu se anuleaza, ci se completeaza. Altfel, daca vom fi pregatiti totdeauna sa schimbam pana si aurul in noroi, cred ca vom sfarsi prin a inainta din ce in ce mai greu in mocirla in care noi insine am ales sa mergem.