Politistii din Mizil au mari batai de cap cu soferii „aburiti”



La prima vedere, luand ca principal reper populatia orasului (de aproximativ 18.000 de locuitori) ai zice ca viata unui politist de la circulatie din Mizil nu implica prea mare raspundere, comparativ cu cea a colegilor sai dintr-o capitala de judet. Daca adaugam, insa, faptul ca Politia Mizil are in raza sa de competenta si 12 comune invecinate (Tomsani, Colceag, Baba Ana, Fulga, Boldesti – Gradistea, Salciile, Ceptura, Fantanele, Vadu Sapat, Gura Vadului, Jugureni si Calugareni), care detin, impreuna cu Mizilul, un parc auto de peste 25.000 de autovehicule, atunci situatia cu care se confrunta agentul de circulatie din Mizil devine mult mai complexa. Adevar reliefat si de cateva cifre. In primele noua luni ale anului, spre exemplu, pentru diversele abateri de la regimul circulatiei rutiere, au fost aplicate 5.600 de amenzi (insumand 336.000 de lei), cu aproape 600 de sanctiuni contraventionale in plus fata de perioada similara a anului precedent. In acelasi timp, au fost retinute 96 de permise de conducere, in vederea suspendarii sau anularii (in cazul din urma, pentru savarsirea unor infractiuni), 175 de certificate de inmatriculare, la care se adauga intocmirea a 34 de dosare penale. Dupa cum ne-a confirmat seful Formatiunii politiei rutiere Mizil, inspectorul principal Adrian Turcas (in foto), dincolo de aceasta statistica dureros este, insa, faptul ca, de la inceputul acestui an, in aceasta parte a judetului au fost inregistrate 12 accidente grave de circulatie (cu doua in plus fata de anul anterior), soldate cu trei morti si noua persoane ranite grav, precum si insemnate pagube materiale. Principalele cauze care au condus la producerea unor asemenea evenimente nedorite au fost urmatoarele: conducerea vehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice; neadaptarea vitezei la conditiile meteorologice nefavorabile; neasigurarea in momentul depasirii sau nepastrarea distantei corespunzatoare in mers in raport cu autovehiculul din fata.
Asa cum aminteam, zona in care isi desfasoara activitatea lucratorii formatiunii politiei rutiere Mizil este preponderent agricola. Ca urmare, foarte multe persoane din aceasta parte a judetului detin, pe langa autoturisme, tractoare, carute, motoscutere sau biciclete cu care se deplaseaza nu doar pe drumurile comunale sau judetene, ci si pe drumurile nationale si care, adeseori, sunt implicate in diverse evenimente rutiere, unele cu consecinte grave. Mai ales in acest anotimp, al toamnei, cand este vremea…tulburelului si a transportului produselor agricole la domiciliul fiecarui fermier, motiv pentru care controalele politistilor s-au inmultit. Spre exemplu, in timp ce se intorcea de la camp cocotat pe cocenii dintr-o remorca a unui tractor, un cetatean s-a dezechilibrat, la un moment dat, si a cazut din remorca, decedand pe loc. „Pentru prevenirea unor asemenea evenimente rutiere si a consecintelor acestora organizam, in mod constant, intalniri cu cei care se regasesc in categoria participantilor la traficul rutier (conducatori auto, tractoristi, motoscuteristi, biciclisti, dar si pietoni), in care le reamintim prevederile legii circulatiei, le prezentam, pe larg, cazurile cele mai grave produse in ultima vreme iar, la final, se intocmesc procese-verbale care atesta, pe baza de semnatura, ca acestia au luat la cunostinta de consecintele incalcarii legii. Din pacate, nu toti acestia inteleg ca, uneori, o simpla neatentie le poate fi fatala, lor sau celorlalti participanti la traficul rutier”, a adaugat inspectorul principal Adrian Turcas.
D. CONSTANTIN