Criza din sectorul constructiilor, precum si din alte ramuri ale economiei, a afectat destul de serios si activitatea de productie a celor peste 650 de agenti economici din industria de exploatare si prelucrare primara a lemnului, reuniti in Asociatia Patronala a Forestierilor din Romania – ASFOR. In dorinta de a veni in sprijinul respectivelor firme, in sensul revigorarii activitatii acestora, conducerile patronatelor UGIR-1903 si CONPIROM solicita Executivului adoptarea unor masuri punctuale. Una dintre acestea se refera la anularea Regulamentului de vanzare a masei lemnoase din padurile administrate de Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA (si aprobat pe 10 septembrie 2009 de catre Consiliul de Administratie, in mod ilegal) si emiterea unui Regulament unic pentru vanzarea lemnului, elaborat de Ministerul Agriculturii, dupa consultarea organizatiilor profesionale interesate. De asemenea, in opinia reprezentantilor celor doua asociatii patronale, o alta masura care ar contribui, pe de o parte, la revigorarea unei industrii bazate pe valorificarea resursei autohtone renegerabile din lemn, iar pe de alta ar crea noi locuri de munca in zonele rurale vitregite de alte oportunitati, ar consta in stabilirea semestriala a preturilor orientative de vanzare a lemnului pe picior si a sortimentelor de lemn brut, de catre o comisie formata din reprezentanti ai proprietarilor de paduri si ai asociatiilor profesionale din industria de exploatare si prelucrare a lemnului, sub presedintia neutra a reprezentantului ministerului de resort.
In finalul comunicatului remis presei, confederatiile patronale mentionate mai sus considera ca societatile comerciale cu profil forestier ar putea reveni, intr-un timp relativ scurt, pe profit si daca acestea ar incheia diverse parteneriate cu administratiile publice locale. Principalul scop al acestor parteneriate ar fi acela al utilizarii resurselor de biomasa forestiera pentru producerea energiei termice si electrice, in cazul unor institutii (inlocuind, astfel, parte din combustibilii fosili costisitori si poluanti), concomitent cu majorarea cantitatilor de lemn si produse din lemn utilizate in sectorul constructiilor sau pentru reabilitarea termica a cladirilor, inclusiv realizarea de case exclusiv din lemn, procedeu folosit pe scara larga in majoritatea tarilor membre ale UE.
C. DUMITRU














