Deputatii au decis, ieri, ca Ziua mamei si Ziua tatalui sa fie sarbatorite, pe rand, in prima si, respectiv, a doua duminica din luna mai, fiind adoptata, in acest sens, o propunere legislativa pe motiv ca se va realiza, astfel, “un echilibru intre cei doi parinti”.
Proiectul de lege a fost initiat de opt parlamentari din toate partidele, printre care Ludovic Orban (PNL), Victor Ponta (PSD), Giurgiu Mircia (PD-L) si Laszlo Borbely (UDMR), toate grupurile parlamenatre anuntand, in plenul Camerei Deputatilor, ca voteaza pentru instituirea Zilei mamei si a Zilei tatalui.
Giurgiu Mircia (PD-L) a declarat, de la tribuna Parlamentului, ca proiectul de lege elaborat in colaborare cu Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. a fost sustinut de o serie de personalitati: Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipa, Octavian Bellu, Marius Urzica, Ivan Patzaichin, Marius Lacatus, Emerich Ienei.
Atat Giurgiu Mircia, cat si colegul sau democrat-liberal Petru Movila au spus ca proiectul de lege este “simbolic” si “nu implica nici un consum financiar” si nici nu acorda zile libere.
“Proiectul de lege are drept obiectiv asigurarea unui echilibru social si evidentierea importantei ambilor parinti in viata de familie”, a adaugat Giurgiu Mircia.
Potrivit initiatorilor, Romania era singurul stat din U.E., “care nu-i onoreaza pe cei doi parinti in cadrul unor sarbatori destinate acestora”.
“Nu stiu daca este elegant pentru mame ca si noi, tatii, sa aparem cu Ziua tatalui” a aratat deputatul UDMR Marton Arpad.
Proiectul de lege a fost votat si de Senat, desi Guvernul era impotriva unei astfel de initiative legislative. Camera Deputatilor, for decizional in acest caz, a adoptat proiectul de lege cu 197 de voturi “pentru” , 12 “impotriva” si 10 abtineri.