La sfarsitul fiecarei veri, timp de aproape doua saptamani, cat dureaza concursul de admitere la Scoala Nationala de Agenti de Politie “Vasile Lascar”, Campina este luata cu asalt de mii de candidati la meseria de politist, unitatea de invatamant campineana fiind una dintre scolile de elita ale Ministerului de Interne. Anul acesta au fost scoase la concurs mai multe locuri decat in anii precedenti, ceea ce a facut ca, potrivit unor estimari, populatia orasului sa se majoreze cu cel putin 50%. Concret, pe cele 1.505 locuri disponibile (20 fiind rezervate romilor), vor concura 6.470 de absolventi de liceu (4.960 baieti si 1.510 fete) veniti din toate colturile tarii. Cu opt zile inainte de probele teoretice de examinare, pe 26 august, au inceput probele eliminatorii (examinarea medicala si verificarea aptitudinilor fizice) cu care debuteaza mereu concursul de admitere. Probele eliminatorii se vor termina pe 3 septembrie, iar in acest rastimp, pentru a preintampina producerea unor evenimente neplacute, conducerea Scolii de Politie a dispus amenajarea unui cort special, pentru informarea candidatilor si clarificarea eventualelor probleme ale acestora. De asemenea, s-a pus la dispozitia candidatilor si un cort sanitar, unde un medic si un asistent medical se vor afla in permanenta la datorie pentru acordarea primului ajutor in cazul unor urgente medicale. Pentru orice eventualitate, este pregatita si o ambulanta cu toate dotarile necesare. Pe 4 septembrie urmeaza sa fie sustinuta proba scrisa, sub forma de test – grila la limba romana si o limba moderna la alegere (engleza, franceza sau germana, in functie de optiunile candidatilor). Viata comerciala a Campinei este mai intensa in aceasta perioada, cand se poate vorbi despre un “turism de admitere”, care va rotunji binisor profiturile comerciantilor campineni. Multi localnici isi inchiriaza locuintele candidatilor si celor care ii insotesc, tarifele fiind cuprinse, dupa bogatia ofertei, intre 30 si 50 de lei pe noapte pentru o persoana. Cum scriam inca de la inceput, Campina este luata cu asalt, dar acest asalt pare a multumi, pana la urma, pe toata lumea. Mai putin pe candidatii care nu se vor regasi pe lista celor admisi.
Adrian BRAD














