Natalia Boncu (II)
La Ploiesti, Natalia Boncu a functionat la cateva scoli secundare si medii. Este de amintit frumoasa ei prestatie ca profesor de limba si literatura romana si directoare la Scoala normala, devenita Scoala Medie Pedagogica. Vasta ei cultura generala, talentul pedagogic cu care isi construia lectiile, priceperea cu care organiza procesul de invatamant, grija cu care se apleca asupra tuturor nevoilor si problemelor elevelor vor face din ea un model de neuitat pentru viitoarele invatatoare.
Cariera didactica si-a incheiat-o, dupa mai bine de doua decenii de activitate la Scoala Medie, devenita Liceul “I.L.Caragiale”. I se incredintau mai ales clasele sectiei umaniste unde lectiile ei de literatura, prin informatia bogata pe care o ofereau asupra unor scriitori, curente si publicatii literare, prin ideile generoase, prin caldura cu care erau prezentate, fascinau pe elevi si aveau o mare eficienta. Era iubita de scolari si pentru grija si intelegerea pe care le-o arata, mai aleas celor carora le era si diriginta. Multele dintre fostele ei eleve sunt sau au fost profesoare de limba romana. As aminti si pe publicistul Cornel Tantu, caruia i-a fost si profesoara si diriginta.
Alaturi de activitatea didactica, Natalia Boncu a desfasurat si una cultural-literara, la fel de pasionata si de rodnica. In ea distingem doua componente: un talent robust si autentic, hranit cu o lectura vasta si dorinta de a comunica cu altii si in aceasta directie, de a-i invata si de a se lasa invatata.
A iubit cel mai mult poezia, pe care a cultivat-o si a practicat-o intreaga viata. “Din tot ce a scris Natalia Boncu se face simtita dorinta sa pentru exprimarea ingrijita a unor ganduri si sentimente ce apartin unui om stapanit de vocatia echilibrului. Alcatuiri corecte, versurile sale se sustin prin claritate si conciziune”.
Autorul acestor randuri a cunoscut-o in 1949 cand, intrand in invatamant, o intalnea in fiecare joi seara, la cenaclul cadrelor didactice, organizat de catre sindicat. Citea de fiecare data versuri, o poezie sau doua foarte scurte, lectura ei nu dura mai mult de un minut, dar era ascultata cu atentie si intr-o liniste deplina. De cele mai multe ori i se cerea sa mai citeasca ceva sau sa reia din ceea ce citise si comentariile noastre erau mai mult decat binevoitoare. Si nu eram acolo numai amatori, ci si poeti consacrati ca George Morosanu sau Leonida Secreteanu, la fel de prinsi de farmecul ei. Autorul acestor randuri isi aminteste si acum doua poezii de evocare istorica: “Mos Ploaie” si “Gornistul de la Grivita”.
A publicat mult, foarte mult, dar si acest mult este numai o parte din ceea ce a scris. I-au aparut, in special versuri, dar si articole de istorie si critica literara, de filologie si folclor, in special in publicatiile locale “Curierul Liceului” si, mai ales, in “Flamura Prahovei”, unde o gasim timp de cativa ani aproape in fiecare “pagina literara” .
A publicat mult si in “Tomis”, dar si in “Luceafarul” sau “Gazeta Invatamantului”. A fost prezenta si in culegerile de literatura, realizate pe plan judetean de Nic. Dumitrescu, “Suprema iubire”, “Torte…torte… torte”, “Condeie prahovene” si “Sub flamura cetatii”.
Iata un exemplu din prima culegere amintita(1977): “Ulcele”: «Din zori de ziua rade in obor/Lutul brazdat cu pasari si culori;/Ochi te privesc de peste veacuri, teferi/ Din glia plamadita cu luceferi».
Sau un altul: “Freamat”:
«Gandul tau il aud frematand/ Ca padurea batuta de vant.
Visatoare se-apleaca usor/ Strabatuta de cantec si dor.
Nesfarsit ar voi sa cuprinda/ Din iubire, adanca-i oglinda».
Paul D.POPESCU
