A fost reglementat cadrul legal privind definirea, interzicerea si eliminarea muncilor periculoase pentru copii, care, prin natura lor sau prin conditiile in care sunt exercitate, dauneaza sanatatii, securitatii sau moralitatii acestora. Masurile sunt cuprinse intr-o ordonanta de Guvern care a fost publicata, recent, si in Monitorul Oficial. Conform noilor prevederi, cazurile de copii implicati in munci intolerabile si munci periculoase vor fi identificate de catre profesionistii din diferite domenii de activitate, cum ar fi: inspectia muncii, asistenta sociala si protectia copilului, educatia, sanatatea, politia. Astfel, toate cazurile de copii implicati in cele mai grave forme de munca a copiilor vor fi raportate, obligatoriu, la Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. Rolul acestei institutii va fi acela de a evalua cazurile de copii implicati in munci periculoase in vederea luarii masurilor care se impun. In conformitate cu prevederile actului legislativ, sunt considerate munci periculoase pentru copii: expunerea la riscuri fizice, psihologice sau sexuale; efectuarea de activitati sub pamant, sub apa, la inaltimi periculoase sau in spatii restranse; efectuarea de activitati cu masini, materiale sau instrumente periculoase, care implica manipularea sau transportul unor greutati; efectuarea de activitati intr-un mediu care presupune expunerea la actiunea unor substante, agenti sau proceduri periculoase, ori in conditii de temperatura, umiditate, zgomot sau vibratii; efectuarea de activitati in conditii extrem de dificile, pe parcursul mai multor ore sau in timpul noptii, ori pentru care copilul este retinut intr-un mod nejustificat de catre angajator si in alte conditii de aceasta natura; efectuarea de activitati in locuri cu conditii deosebite sau speciale de munca; expunerea la riscuri de accidentare sau de imbolnavire profesionala; orice forma de activitate ce contravine scopurilor si masurilor luate in vederea frecventarii obligatorii a unei forme de invatamant. In ceea ce priveste reglementarea prestarii, de catre copii, a activitatilor in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, precum si a celor din cadrul educatiei tehnologice, a instruirii practice, al stagiului la agentii economici, in vederea prevenirii muncilor periculoase, acest lucru se va reglementa tot printr-o hotarare de Guvern care a fost anuntata ca va fi publicata in termen de 90 de zile de la data publicarii actului normativ la care am facut referire in acest text. Ca orice act normativ, si acesta prevede contraventii si amenzi in caz de nerespectare a prevederilor. Astfel, parintii sau reprezentantii legali ai minorului depistati ca permit copilului sau il vor folosi la efectuarea de munci periculoase vor fi obligati sa frecventeze programe de educatie parentala sau, dupa caz, de consiliere, care vor fi asigurate sau facilitate de catre Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. Numai ca, aceasta-zisa sanctiune nu se opreste aici. Cei care vor refuza aceste servicii sau care, in cazul in care deja au beneficiat, continua sa foloseasca sau sa permita copilului efectuarea de munci periculoase, atunci, fapta lor va fi considerata contraventie care va fi sanctionata cu amenda de la 100 la 1.500 de lei. Totodata, fapta persoanei fizice care foloseste copiii la efectuarea de munci periculoase, va constitui contraventie si se va sanctiona si ea cu amenda cuprinsa intre 500 si 1000 de lei. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se va face de catre politie, in urma sesizarii scrise din partea Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
Prevederile noului act normativ se vor aplica tuturor categoriilor de angajatori, organizatiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate si asociatiilor familiare, dar si persoanelor care utilizeaza munca minorilor in sectorul informal si cel formal.