* Bolnavii cronici vor beneficia, in continuare, fara disfunctionalitati,
de tratament gratuit in cadrul programelor de sanatate
Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au initiat demersurile necesare pentru redistribuirea fondurilor in cadrul programelor de sanatate, astfel incat bolnavii cronici care sufera de afectiuni oncologice, diabetice sau HIV/SIDA sa nu intampine probleme in primirea tratamentului gratuit.
Au fost suplimentate cu 180 milioane de lei (aprox. 42 milioane de euro) programele de oncologie si diabet si boli de nutritie. Pentru programul de oncologie au fost transferate de la bugetul MS, la Fondul Unic de Asigurari de Sanatate, 120 milioane de lei, iar pentru cel de diabet – 60 milioane de lei. De asemenea, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a realizat in aceste zile o echilibrare a bugetelor judetene pentru tratamentul bolnavilor de HIV/SIDA. Masura a tinut cont de necesitatea fiecarui centru, avand in vedere migrarea bolnavilor de la un centru de tratament la altul.
In ceea ce priveste Programul de tratament al bolnavilor de HIV/SIDA, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a demarat deja pe SEAP licitatia nationala de achizitie a medicamentelor. Este pentru prima oara din 2003 cand se organizeaza o licitatie nationala pentru achizitionarea tratamentului necesar acestori bolnavi.
O astfel de modalitate de achizitie a fost ceruta autoritatilor chiar de catre reprezentantii bolnavilor cronici si cei ai bolnavilor HIV/SIDA. La inceputul acestui an, acestia au solicitat autoritatilor organizarea de licitatii la nivel national si distribuirea medicamentelor prin farmaciile cu circuit inchis.
Ca masura suplimentara, in aceste zile conducerea Ministerului Sanatatii poarta discutii cu reprezentantii Ministerului de Finante pentru elaborarea unei Hotarari de Guvern prin care sa fie decalata plata facturilor de la furnizori la 90 de zile – in cazul farmaciilor, si la 120 de zile – pentru spitale. Astfel se va putea asigura finantarea pentru medicina de familie, tratamentele in ambulatoriu, programele de sanatate.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Ministerul Sanatatii a suplimentat fondurile pentru principalele programe nationale din domeniu














